O istorie a datei solstițiului și legătura cu Luna Căpșunilor

În ziua de 20 iunie 2024 se produce solstițiul de vară, la ora 23.51. În 2028 va mai fi solstițiul pe data de 20 iunie, în rest va fi pe 21 iunie în acest deceniu. După 2030 vor fi mai deși anii în care solstițiul va fi pe 20 iunie. Data de 22 iunie nu revine prea curând în calendarul solstițial, scrie Hotnews.ro.

Acum câteva decenii se mai întâmpla ca solstițiul de vară să fie și pe 22 iunie (ultimele exemple fiind 1983, 1987 și 1991). În cei zece ani dintre 1950 și 1959, solstițiul de vară a picat în cinci ani pe data de 22 iunie.

Joi este cea mai lungă zi din an. Durata zilei este de 15h 32m, cea a nopții fiind de numai 8h 28m.

Pe 22 iunie, la ora 4:08, se produce faza de Lună Plină. Americanii numesc Strawberry Moon această primă Lună Plină de Vară, fiindcă era cea mai bună perioadă pentru a culege căpșunile în America de Nord. Această primă Lună plină de vară mai este numită Hot Moon, Hatching Moon sau Birth Moon.

Stonehenge și Midsommar

Cele mai faimoase festivități legate de solstițiul de vară sunt cele de la marele monument megalitic de la Stonehenge, unde se bănuiește că se țineau mari ritualuri în această perioadă a verii și acum câteva milenii. Uriașele pietre au fost aranjate într-un fel special și Soarele era celebrat acolo în câteva momente cheie din an de către populațiile zonei.

Se țin multe festivaluri în lume în această perioadă, de la carnavalul de lângă piramida de la Chichén Itzá (Mexic), până la petrecerile cu flori și focuri din Suedia și Letonia.

Una dintre cele mai cunoscute sărbători europene legate de solstițiul de vară este Midsommar, sărbătoare suedeză extrem de importantă în regatul nordic.

„Sărbătoarea suedeză de Midsommar este considerată ca fiind cea mai importantă sărbătoare a anului, împărțind primul loc cu Sărbătoarea de Crăciun (Julen). La fel ca în tradiția poporului român, Sărbătorii de Midsommar i se atribuie forțe supranaturale, o noapte în care forțe benefice nedefinite își fac simțită prezența la modul subtil”, scrie Carmen Ambervill Wiberg, într-un studiu comparativ legat de solstițiul de vară și de sărbătoarea românească a Sânzienelor și cea suedeză: Midsommar.

O componentă primordială și de nelipsit de la Sărbătoarea de Midsommar este stâlpul de Midsommar (Midsommarstången) în jurul căruia se dansează. Dansul se aseamănă cu hora românească în care participanții, ținându-se de mână, formează un cerc în jurul stâlpului de Midsommar.

Conform istoricului Mai Fossenius, ideea stâlpului de Midsommar a fost direct inspirată de o tradiție germană și preluată în tradiția Sărbătorii de la mijlocul verii, începând cu secolul al XIV-lea. Acest stâlp este de obicei confecționat din lemn conform tradiției și ar trebui să măsoare puțin peste 20 de metri. Odată cu trecerea timpului s-a scurtat și lungimea stâlpului de Midsommar.

Credințe legate de solstițiul de vară în România

În calendarul românesc, prin excelență solar, sărbătorile de mare importanță creștină se plasează în preajma echinocțiilor și solstițiilor. De exemplu, solstițiul de iarnă este în apropierea Crăciunului, iar cel de vară, aproape de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (care este pe 24 iunie, când sunt și Sânzienele (Drăgaica).

De menționat că, în tradiția românească, sunt mult mai puține credințe și superstiții legate strict de solstițiul de vară, dar sunt foarte multe legate de Sânziene (ziua de 24 iunie).

Solstițiile de iarnă și de vară marchează zilele cele mai scurte și cele mai lungi din an, inspirând ritualuri și manifestări de venerație în lumea întreagă. Solstițiul de iarnă simbolizează victoria luminii asupra întunericului, sfârșitul unui ciclu și începutul unui ciclu nou, marcat de lumină și dezvoltare. Solstițiul de vară simbolizează puterea Soarelui și frumusețea Pământului.

Ziua solstițiului de vară, când se credea că încetează cucul a cânta era numită „Amuțitul cucului”. Cucul indică primăvara astronomică, iar pentru români, cucul simboliza, în funcție de unde cântă, cum cântă și pe ce stă, fie sănătatea, norocul sau căsătoria, dar uneori și moartea.

Perioada solstițiului de vară era prielnică și pentru culegerea unor plante de leac: pentru acestea exista un calendar tradițional riguros și anumite plante se culegeau doar noaptea (spre exemplu în noaptea de Sânziene).

Atât în România, cât mai ales în țările din nordul Europei, erau o serie de tradiții ale acestei perioade: adunatul florilor și împletirea coronițelor purtate pe creștet de fete, împodobirea caselor și a ogrăzilor cu ramuri înfrunzite, floarea de ferigă ce înflorește în noaptea cea mai lungă a anului, fetele nemăritate care, dorind să-și viseze ursitul, adună diverse flori pentru a le pune sub pernă pentru a-și visa ursitul.

Solstițiul aduce în 2024 o vreme extrem de caldă

Dacă începutul verii astronomice este la solstițiul de vară, începutul verii meteorologice este 1 iunie. În iunie deja temperaturile sunt ridicate și noaptea, nu se mai produce îngheț decât la peste 2.000 m alt și vara este în „drepturi depline”.

Este normal să fie cald în a doua parte a lui iunie, mai ales că a șasea lună din an a adus des temperaturi mari în ultimul deceniu. Însă în 2024 canicula se simte în mod serios și temperaturile vor ajunge la 38-39 C. Nopțile sunt greu de suportat, cu minime mai mari de 20 C în sud și sud-est (așa-numitele nopți tropicale).

În mod normal, temperaturile sunt cuprinse noaptea între 9 și 16 grade, iar ziua între 22 și 29 de grade. În 2024 sunt cu zece grade peste normal. Ani precum 2007, 2012, 2022 sau 2016 au adus temperaturi de peste 35 C.

La București au fost 34 C pe 20 iunie 2012. Pe data de 20 iunie 1994 au fost +36,8 C la Giurgiu.

Care este explicația astronomică a solstițiului de vară

În jurul datelor de 20 și 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.

După cum este cunoscut, Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mișcare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează (în prima aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin mișcarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanța unghiulară nord fața de ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32 min, durata nopții fiind de numai 8h 28 min. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12′, și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie. (sursă descriere Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, București).