Fenomenul este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu".

Ziua în care are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică, în emisfera sudică se află în desfășurare solstițiul de vară. Solstițiul de iarnă se produce când înălțimea Soarelui deasupra orizontului și intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, Soarele nu răsare și se află la unghiul maxim sub orizont). Este ziua anului în care lumina zilei are cea mai scurtă durată în emisfera nordică, și cea mai lungă durată în emisfera sudică.

Solstițiu înseamnă "soare nemișcat" și marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică. Acest eveniment astronomic este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit "ecliptică". La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27' sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.

Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an, scrie Agerpres.

Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu. Chiar și popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții.

În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost poziționate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Obiceiuri și tradiții
Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ''Zile și mituri - calendarul țăranului român'', de Ion Ghinoiu.

Sursa: digi24