Solistul Foo Fighters și-a rupt piciorul dar A REVENIT pe scenă cu piciorul în ghips

  • 13 Iunie 2015 11:58
Solistul Foo Fighters și-a rupt piciorul dar A REVENIT pe scenă cu piciorul în ghips

Dave Grohl, solistul grupului rock american Foo Fighters, a căzut de pe scenă și și-a rupt piciorul în timpul unui concert vineri seara în Suedia, dar a revenit pentru a-și termina spectacolul, cu piciorul în ghips, relatează France Presse.

Trupa se afla la a doua melodie pe stadionul Goteborg când Dave Grohl a căzut de pe scenă și s-a rănit, conform fotografiilor și clipurilor video difuzate pe rețelele sociale. Fostul baterist al formației cult Nirvana a revenit apoi pe scenă și a continuat să cânte, după care le-a spus fanilor: 'Cred că mi-am rupt piciorul'. 

Înainte ca publicul să-și exprime decepția, cântărețul a promis că se va întoarce după o scurtă vizită la spital.

'Voi merge la spital, îmi voi îngriji piciorul, dar voi reveni după aceea și vom cânta din nou pentru voi', a anunțat Dave Grohl, declarând că regretă cu adevărat această pauză neprevăzută, în timpul căreia fanii au rămas în compania celorlalți membri ai formației.

Și el a revenit, într-adevăr, pe scenă, după o oră, cu piciorul în ghips. Și-a terminat concertul, stând pe scaun sau sprijinindu-se pe cârje, conform filmulețelor postate de fani cu hashtag-ul #MyHero, referire la un cântec al grupului.

La câteva ore după concert, trupa a publicat pe Twitter o radiografie a piciorului cântărețului în care se vede un os rupt, însoțită de cuvintele 'Mulțumesc Goteborg, a fost minunat'.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău