Solidaritate europeană. Forțele Aeriene Române au îndeplinit o misiune umanitară în sprijinul Elveției

  • 03 Ianuarie 15:00
Solidaritate europeană. Forțele Aeriene Române au îndeplinit o misiune umanitară în sprijinul Elveției

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat vineri, 2 ianuarie, în jurul orei 19.00, din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, cu destinația Elveția, pentru a transporta șase pacienți diagnosticați cu arsuri la un spital din Paris, Franța, informează Ministerul Apărării Naționale.

Pe timpul zborului, pacienții vor fi monitorizați de o echipă medicală mixtă asigurată de Forțele Aeriene Române și de UPU SMURD al SCUB Floreasca, scrie Calea Europeană.

Misiunea aeronavei a fost aprobată la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza cererii de asistență internațională formulată de autoritățile din Confederația Elvețiană, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.

Mecanismul a fost instituit în 2001 de Uniunea Europeană pentru a permite țărilor participante (UE și non-UE) să își coordoneze asistența în cazul unei situații de urgență la scară largă care nu poate fi rezolvată doar de sistemul de protecție civilă al unei țări.

România își reafirmă, astfel, solidaritatea cu Confederația Elvețiană și angajamentul de a contribui activ la gestionarea situațiilor de urgență majore, atunci când este solicitat sprijin internațional, având ca prioritate salvarea vieții și protejarea sănătății persoanelor afectate.

Ministerul Apărării Naționale a mai acționat, în 2025, în baza acestui mecanism. Astfel, în luna martie, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat pacienți diagnosticați cu arsuri de la Skopje, Macedonia de Nord, la un spital din Vilnius/Lituania.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, vineri, că România ajută Elveția în urma incendiului de la barul din stațiunea Crans-Montana datorită activării Mecanismului european de protecție civilă, el arătând că multe dintre procedurile acestui mecanism de asistență au fost create după lecția tragediei de la „Colectiv” din 2015, relatează Digi24.

Procurorul general din Valais, Beatrice Pilloud, a declarat vineri că incendiul din barul din Crans-Montana, soldat cu cel puțin 40 de morți și 119 răniți pare să fi izbucnit din cauza „artificiilor puse pe sticle de șampanie care au fost ținute prea aproape de tavan”, relatează The Guardian și Reuters.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
18,85
Cer fragmentat
Umiditate:74 %
Vint:1,76 m/s
Fri
24
Sat
23
Sun
26
Mon
29
Tue
29
Arhivă Radio Chișinău