Șoferii vor putea fi testați la consumul de droguri chiar în stradă
-
26 Iulie 2023 13:17
Șoferii suspecți la consumul de droguri vor putea fi testați chiar în stradă, doar prin aplicarea unor dispozitive speciale portabile, similar mecanismului de constatare a stării de ebrietate alcoolică. Mecanismul de testare antidrog pentru documentarea cazurilor de conducere a mijloacelor de transport sub influența substanțelor narcotice, a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite IPN.
Potrivit ministrului afacerilor interne, Adrian Efros, mecanismul va permite identificarea mai rapidă a aflării sub influența narcoticelor a conducătorilor auto. Procedura va dura câteva minute și va permite identificarea și sancționarea imediată a conducătorilor care din cauza consumului ilicit de droguri prezintă pericol pentru ceilalți participanți la trafic și pentru întreaga societate.
„Este cunoscut faptul că frecvent, drept cauză a accidentelor, dar și a altor încălcări a Regulamentului Circulației Rutiere este rezultatul nu doar a influenței alcoolului, dar și a substanțelor narcotice. În același timp, dacă procedura și regulile de testare a stării de ebrietate alcoolică la locul stopării conducătorului auto sunt prevăzute de lege, atunci starea de ebrietate narcotică, nemijlocit în trafic, nu a fost obiectul reglementărilor”, a relatat Adrian Efros.
În proiectul de lege avizat se arată că, actualmente, Inspectoratul General al Poliției dispune de 10 dispozitive de testare narcologică (Narcotester Drager – Drug Test 5000).