Șoferii și pietonii sunt atenționați de salvatori în legătură cu prognoza de schimbare bruscă a vremii
-
17 Martie 2018 16:27
Conducătorii auto sunt îndemnați să-și echipeze mijloacele de transport cu anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante și să poarte în portbagaj lopată și pungă cu nisip. În cazurile în care se vor pomeni pe drumuri cu circulație dificilă, până la venirea salvatorilor, sunt rugați să țină motorul mașinii pornit în mod dozat, pentru a evita cazurile de intoxicații cu gaze de eșapament.
Atenționările salvatorilor vin în contextul prognozelor meteo de schimbare bruscă a vremii, transmite IPN.
Oamenii sunt îndemnați să nu pornească la drum dacă nu este strict necesar. Dacă o fac totuși, să ia rezerve de hrană, băuturi calde și îmbrăcăminte corespunzătoare, iar bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate. Pietonii sunt atenționați să evite deplasarea pe porțiunile de drum unde posibil vor atârna crengi și cabluri electrice, căzute din cauza depunerilor de lapoviță.
O altă atenționare ține de exploatarea corespunzătoare a sobelor și a aparatelor electrice de încălzit, pentru a evita producerea incendiilor.
În caz de situații de risc, persoanele sunt rugate să apeleze serviciile de urgență.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avertizare cod galben de schimbare bruscă a vremii. În perioada 17-22 martie, în legătură cu apropierea cicloanelor mediteraneene, se prevăd condiții meteo complicate. Vor cădea precipitații sub formă de ploaie, pe 18 martie, iar pe19 martie, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsori, până la 10-15 l/m2 în 12 ore.
Izolat va viscoli, se vor forma depuneri de lapoviță pe firele electrice și pe crengi. Vântul nord-vestic se va intensifica până la 15-20 m/s. Temperaturile scad simțitor. Minimele vor varia între -8 și -13 grade Celsius, până pe 22 martie, iar maximele vor fi între 0 și -5 grade Celsius.