Șoferii implicați în accidente minore se vor putea înțelege pe loc fără să anunțe poliția

  • 21 August 2019 08:24
Șoferii implicați în accidente minore se vor putea înțelege pe loc fără să anunțe poliția

Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, urmează să devină posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Odată cu intrarea în vigoare, șoferii automobilelor implicate în accidentele minore ar putea ajunge la o înțelegere, semnând o constatare amiabilă, scăpând astfel de amenzi și puncte de penalizare, transmite IPN.

Procedura de constatare amiabilă a accidentului poate fi aplicată pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul Republicii Moldova, în urma cărora au rezultat numai daune materiale nesemnificative și în care au fost implicate doar două autovehicule. Recent, Comisia Națională a Pieței Financiare a stabilit forma și conținutul formularului „Constatare amiabilă de accident”, precum și normele aferente procedurilor de utilizare a formularului. Formularul conține două pagini autocopiative, cu desen de fon imprimat ofset, ambele având aceeași valoare juridică.

Solicitat de IPN, vicepreședintele CNPF, Iurie Filip, a declarat că formularul de constatare amiabilă se va elibera de către asigurător în momentul perfectării asigurării. În cazul în care asigurarea este deja perfectată, iar șoferul este implicat într-un accident minor, el va apela după formular la compania de asigurare. Noile reglementări presupun că, dacă șoferii au ajuns la o înțelegere, cel care se face vinovat își contactează asiguratorul auto. Ca urmare, ambii conducători auto implicați în accident vor completa și semna formularul. Ulterior, acesta va fi prezentat asigurătorului, nefiind necesară prezentarea șoferilor pentru documentarea accidentului la poliție. Astfel, va fi exceptată și sancțiunea contravențională.

Ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că în prezent, șoferii de asemenea, pot ajunge la o înțelegere, în cazul în care accidentul este minor, iar unul dintre conducători își recunoaște vina. Ei pot să nu solicite poliția la fața locului, dacă au ajuns la o înțelegere, însă după ce vor face fotografii la fața locului se vor deplasa la Secția supraveghere transport și circulație rutieră din strada Aleea Gării. Pentru a se asigura că șoferul vinovat nu se va eschiva, la fața locului poate fi întocmită o recipisă cu descrierea locului, datei și a circumstanțelor, inclusiv datele din actele șoferilor. Natalia Stati a mai spus că înțelegerea amiabilă în cazul accidentelor minore este recomandată pentru a evita crearea ambuteiajelor în zonă, dar și pentru a nu ocupa echipele mobile ale Secției, astfel încât acestea să reușească să intervină în cazuri mai grave.

Pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore se va aplica de la începutul anului viitor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău