Societatea civilă regretă lipsa unei proceduri clare a transparenței alegerilor în Consiliile Superioare ale Magistraturii și Procurorilor
-
14 Decembrie 2017 17:15
Mai multe organizații neguvernamentale acuză lipsa de transparență în procesul alegerii unor noi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). De asemenea, ONG-urile semnatare regretă lipsa unei proceduri clare de departajare a candidaților.
Potrivit unei declarații comune, Comisia juridică, pentru numiri și imunități a Parlamentului a ignorat solicitările de extindere a termenului-limită pentru depunerea actelor, completare a listei actelor cu viziunea asupra activității în cadrul CSM și CSP, publicare a datei interviului și asigurare a unui proces transparent de apreciere a candidaților.
„Considerăm că acest concurs este un regres considerabil în comparație cu concursul din 2013, organizat de Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului”.
Declarația a fost semnată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS „Viitorul”), Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), CPR Moldova, Transparency-International Moldova, Asociația „Promo-LEX”, Institutul de Politici Publice (IPP), Amnesty International Moldova, Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ), Asociația pentru Guvernare Eficientă și responsabilă (AGER), Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociația Presei Independente (API), Asociația pentru Politică Externă (APE) și Centrul Analitic Independent „Expert Grup”.
Amintim că, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, pentru funcția de membru CSM au fost selectați Mariana Timotin, Ian Postu și Serghei Țurcanu.
La funcția de membru al CSP candidează Lilia Mărgineanu.
Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului pentru examinare și votare candidaturile selectate.