Societatea civilă, îngrijorată cu privire la faptul că programul de activitate al Guvernului Chicu, nu asigură continuitatea angajamentelor asumate de Guvernul Sandu

  • 06 Decembrie 2019 16:40
Societatea civilă,  îngrijorată cu privire la faptul că programul de activitate al Guvernului Chicu, nu asigură continuitatea  angajamentelor asumate de Guvernul Sandu

Organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că programul de activitate al Guvernului condus de Ion Chicu, nu asigură continuitate cu privire la angajamentele asumate de Guvernul Sandu, care au permis obținerea suportului financiar al Uniunii Europene.

Programul noului Executiv nu conține politici cruciale pentru domeniul justiției, combaterii corupției, pentru consolidarea independenței instituțiilor de drept, a mass-media, pentru protecția mediului înconjurător și libera funcționare a organizațiilor societății civile, reflectate în Planul de acțiune pentru 2019-2020 al Guvernului Sandu, semnalează organizațiile.

Astfel, în domeniul justiției, programul nu prevede măsuri veritabile privind consolidarea independenței judecătorești, cum ar fi modificarea Constituției în vederea anulării termenului inițial de numire a judecătorilor pe 5 ani, anularea numirii judecătorilor Curții Supreme de Justiție de Parlament sau abrogarea art. 307 din Codul penal, în baza căruia numeroși judecători au fost urmăriți penal în mod selectiv.

În domeniul anti-corupției, nu există obiective referitoare la cadrul legal și practica verificării averii și intereselor funcționarilor publici, cu accente pe funcționarii de rang înalt, pe corupția de nivel înalt și cauzele de rezonanță. De asemenea, lipsesc referințe cu privire la îmbunătățirea cadrului legal în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor, se mai arată în declarație.

Sursa: https://www.eap-csf.md/declaratia-platformei-nationale-a-republicii-moldova-a-forumului-societatii-civile-din-parteneriatul-estic-cu-privire-la-programul-de-activitate-a-guvernului-republicii-moldova/?fbclid=IwAR0o_SF9GkvUbtymdzgW0upx2VfVbwKlu740I3kKMqQALnzz_bOd9EIapAk

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău