Socialiștii vor examina la Consiliul Republican, începând cu ora 15.00, subiectele propuse pentru formarea majorității parlamentare
-
12 Aprilie 2019 12:28
Consiliul Republican al PSRM se întrunește astăzi, 12 aprilie, în ședință, începând cu ora 15.00 pentru a decide acțiunile de mai departe ale formațiunii, după ce în această săptămână au avut o rundă de negocieri, marți cu Partidul Democrat și, ieri, cu Blocul ACUM.
Potrivit unui comunicat al partidului, socialiștii urmează să examineze în cadrul ședinței cele trei blocuri de subiecte propuse pentru formarea majorității parlamentare și participarea la guvernare a PSRM.
Socialiștii cer ca Zinaida Greceanîi să devină președintă a Parlamentului, împuterniciri pentru șeful statului, inclusiv ca Serviciul de Informații și Securitate să revină în subordinea acestuia. Totodată, PSRM cere ministerele de Apărării și de Externe. Socialiștii mai vor atribuirea unui statut special limbii ruse și anularea legii care prevede combaterea propagandei rusești în R. Moldova.