Socialiștii califică deciziile Curții Constituționale drept politice și cred că nu există nicio argumentare juridică
-
28 Aprilie 2021 18:22

PSRM va chema mai multe partide politice care mizează pentru consolidarea Republicii Moldova la discuții pentru crearea unui bloc electoral.
Totodată socialiștii au calificat decizia de astăzi a Curții Constituționale, care au calificat drept neconstituțională decizia Parlamentului de instituire a stării de urgență, deschizând astfel calea spre alegeri parlamentare anticipate, drept una politică, fără vreo argumentare juridică.
În cadrul unui briefing, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Bătrâncea, a acuzat Înalta Curte că s-ar fi transformat într-o unealtă politică. De asemenea reprezentantul PSRM a acuzat-o pe președinta Maia Sandu de blocaj politic, menționând că Republica Moldova este în haos. Alegațiile socialiștilor nu au fost deocamdată comentate de cei vizați.
Vlad Bătrâncea a mai spus că socialiștii sunt pregătiți de alegeri anticipate, subliniind că în opinia lor nu este clar de unde vor fi alocați bani pentru acest exercițiu electoral.