Socialiști acuză consulul României la Bălți pentru coruperea aleșilor locali

  • 01 Martie 2018 14:26
0%
00:00:00
00:00:00

Deputații socialiști au cerut astăzi audierea în Parlament al Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene și a directorului Serviciului de Informații și Securitate în privința activității unui diplomat român. Subiectul, care a fost lansat săptămâna trecută de administrația prezidențială și urmat de o reacție a diplomației de la București, a fost astăzi motivul unor replici în plenul Legislativului.

Deputații socialiști îl acuză pe consulul României la Bălți, Mihai Baciu, că ar fi corupt aleși locali din Nordul Republicii Moldova pentru a-i determina să semneze declarații unioniste. Mai mult, aceștia susțin că  Mihai Baciu ar fi promovat și un partid politic din Republica Moldova.

„Domnia sa propunea în schimbul unor sume de bani ca acei aleși locali de diferite nivele să semneze acele așa-zise declarații despre unire. O altă misiune era identificarea potențialilor candidați pentru circumscripțiile uninominale în favoarea unui partid politic din Republica Moldova.” spune deputatul socialist, Grigore Novac.

Șeful Legislativului, Andrian Candu a calificat acuzațiile aduse de PSRM ca fiind grave și fără probe, atenționând asupra riscului unor conflicte diplomatice și argumentează:

„Ceea ce ați menționat aici este o acuzație destul de dură. Aceste afirmații trebuie probate. În situația în care nu aveți astfel de probe, atunci poate fi o chestiune sensibilă din punctul de vedere al chestiunilor și relațiilor diplomatice.”

Inițiativa socialiștilor de a-i chema la audieri pe reprezentanții conducerii Ministerului de Externe și SIS a provocat critici și din partea liberalilor. Liderul formațiunii, Mihai Ghimpu, a declarat că de fapt s-ar intenționa compromiterea mișcării unioniste:

„Aceasta este o realitate. Lumea a obosit să trăiască în mizerie și sărăcie. Lumea a obosit să audă minciunile socialiștilor timp de 200 de ani. Aici nu este doar problema națională că suntem români, este și problema socială – lumea vrea pensii, salarii, locuri de muncă, libertate.”

În același timp, deputații comuniști l-au acuzat pe vicepremierul pentru Integrare European Iurie Leancă de faptul că ar promova unirea Republicii Moldova cu România, acesta fiind și principalul motiv invocat pentru a iniția o moțiune simplă împotriva acestuia.

Amintim că subiectul privind activitatea consulului român la Bălți a fost lansat săptămâna trecută de administrația prezidențială, care solicita intervenția instituțiilor din Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Externe de la București a calificat atunci afirmațiile președinției de la Chișinău ca fiind făcute în context electoral.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău