Situația privind combaterea COVID-19 în Găgăuzia a provocat discuții aprinse în cadrul ședinței Adunării Populare

  • 29 Mai 2020 16:20
Situația privind combaterea COVID-19 în Găgăuzia a provocat discuții aprinse în cadrul ședinței Adunării Populare

Situația privind combaterea coronavirusului în autonomia găgăuză a provocat discuții aprinse la ședința de vineri a Adunării Populare a Găgăuziei (APG).

Potrivit agenției INFOTAG, în cadrul dezbaterilor cu participarea conducerii Comitetului Executiv, au fost enumerate un șir de probleme care au fost identificate de pandemie.

Deputatul Serghei Cimpoeș a propus să fie sesizată Procuratura Generală în legătură cu delapidarea a 5,6 mil. lei de la spitalul din Comrat de către fosta conducere.

"Acum, o parte din oameni au fost demiși rapid, iar alții au fost mustrați. De exemplu, șefa secției de cadre a instituției medicale, Anna Bratunova, care a primit lunar un salariu de 25 mii lei timp de trei ani, precum și premii anuale de 50 mii lei. De ce să ne mirăm, când banii în spitalul cel mai asigurat financiar din autonomie au mers nu la modernizarea echipamentelor medicale, ci la nevoile personale ale personalului? Propun să ne adresăm organelor de drept republicane pentru a investiga delapidările și a-i trage la răspundere pe cei vinovați", a spus Cimpoeș.

Deputatul Serghei Cernev a acuzat Comitetul Executiv și direcția sănătate că practic au provocat moartea medicului infecționist Fiodor Bargan, știind că el suferă de hipertensiune arterială și face parte din grupul de risc. El a cerut autorităților să demisioneze din cauza eșecului evident în lupta împotriva coronavirusului.

"Numai la Ceadîr-Lunga au murit deja11 persoane. În curând ne vom confrunta cu al doilea val de epidemie, de aceea, până la toamnă, spitalele trebuie aduse în stare de funcționare la Ceadîr-Lunga și Vulcănești", a spus deputatul.

Șefa direcției sănătate, Svetlana Duleva, a menționat că Bargan a plecat de bunăvoie să fie de serviciu în secția unde sunt plasați pacienții cu coronavirus.

"Ultima dată, se pare că ați promis că veți aduce voluntari să lucreze cu astfel de pacienți. Aceștia nu îi prea vedem. Iar noi nu avem suficienți medici. În toate spitalele. De aceea și sunt nevoiți să facă de serviciu nu numai virusologii, ci și neurologii și chiar și ginecologii-obstetricieni. Nu avem suficient personal medical pregătit și nu fiecare se poate decide la o asemenea muncă. Epidemia a cuprins nu numai Găgăuzia. În întreaga Moldovă medicilor nu le este ușor", a spus ea, subliniind că primele 2,5 luni de luptă împotriva pandemiei au fost satisfăcătoare.

Potrivit ei, din bugetul autonomiei au fost alocați 2 mil. lei pentru procurarea echipamentelor medicale și dezinfectanților. Din bugetul Ministerului Sănătății, autonomia a primit 1,7 mil. lei.

"Dar situația este tensionată. Planificăm să cheltuim mijloacele primite pentru echipamente scumpe, în special aparate de ventilare artificială. Totodată, 3 mil. lei au fost deja alocate, iar aparatele vor fi cumpărate pentru spitalul din Ceadîr-Lunga. Dar mai sunt necesare cel puțin 10 mil. lei pentru același scop", a explicat Duleva.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
11,07
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:2,57 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău