Situația penitenciarelor din regiunea transnistreană, discutată la ședința experților sectoriali în domeniul drepturilor omului
-
11 Octombrie 2023 10:35
Grupurile de lucru pentru drepturile omului s-au întrunit ieri, la sediul din Bender al Misiunii OSCE în Moldova, delegația Chișinăului fiind condusă de către secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, transmite Ministerul Justiției.
În cadrul ședinței, autoritățile de la Chișinău au reiterat preocuparea privind asigurarea condițiilor adecvate de funcționare a penitenciarelor nr.8 și nr.12 din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, care sunt amplasate în Bender. S-a menționat despre dificultățile care persistă în continuare pe segmentul liberei circulații a funcționarilor publici cu statut special din cadrul penitenciarelor, în furnizarea de produse alimentare, medicamente, carburanți și alte bunuri de strictă necesitate, în aprovizionarea neîntreruptă cu resurse energetice și de comunicații etc.
De asemenea, s-a discutat despre identificarea unui mecanism eficient de intervenție în cazurile individuale de încălcare a drepturilor omului. Mai exact, în acest mecanism se propune implicarea societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului, apărătorii drepturilor omului, juriști, exponenți ai mediului academic, dar și organizații internaționale interesate. Ar putea fi atras suportul partenerilor externi pentru crearea unor oficii permanente pe ambele maluri ale Nistrului, unde cetățenii ar avea posibilitatea să se informeze cu privire la drepturile lor, să beneficieze de servicii juridice și de alt sprijin în vederea asigurării drepturilor și libertăților garantate prin instrumente internaționale.
De asemenea, experții din partea Chișinăului au atenționat și asupra problemelor legate de îngrădirea de către Tiraspol a libertății de circulație a cetățenilor spre regiunea transnistreană, în special în privința jurnaliștilor și promotorilor drepturilor omului, au cerut accesul companiilor media din dreapta Nistrului pe malul stâng, pentru a asigura dreptul la informare al locuitorilor.
În contextul ședinței experților sectoriali în domeniul drepturilor omului, secretara de stat a Ministerului Justiției a vizitat penitenciarele nr.8 și nr.12, pentru a vedea care este situația reală. Nadejda Burciu a discutat cu directorii și angajații penitenciarelor despre provocările cu care se confruntă, dar și despre necesitățile pe care le au pentru a-și desfășura activitatea eficient.
Precizăm că ultima ședință comună a grupurilor de lucru pentru drepturile omului a avut loc la 22 noiembrie 2021.