Situația din Belarus determină convocarea unei noi reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU

  • 01 Septembrie 2020 15:39
Situația din Belarus determină convocarea unei noi reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU

Situația din Belarus convoacă o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Aceasta urmează să aibă loc vineri, fiind din nou o reuniune neoficială. De această dată va fi publică și este așteptată prezența liderei opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, relatează presa străină și Agerpres.

Această sesiune, în videconferință, este consacrată drepturilor omului în Belarus după expulzarea săptămâna trecută a unor reprezentanți ai presei străine și interdicția de acreditare pentru alții, a precizat o sursă diplomatică. 

Ca și precedenta discuție, desfășurată cu ușile închise la 18 august, noua reuniune este organizată la inițiativa Estoniei, în prezent membru nepermanent al Consiliului de Securitate.

Mai multe țări, ca Rusia sau China, consideră că evenimentele din Belarus țin de situația internă a acestei țări, nu amenință pacea internațională și, prin urmare, nu trebuie dezbătute în Consiliul de Securitate al ONU.

Criza din Belarus a fost discutată pentru prima dată, acum două săptămâni în cadrul Consiliului de Securitate al ONU la cererea Estoniei și SUA.

Consiliul de Securitate al ONU a făcut atunci apel la luarea tuturor măsurilor pentru limitarea escaladării situației din Belarus.

Ministrul estonian al Afacerilor Externe Urmas Reinsalu le-a reamintit celorlalți membri ai Consiliului că au “o responsabilitate-cheie în prevenirea unui conflict violent și a atrocităților în masă”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău