Sistemul de determinare a dizabilității ar putea fi reformat

  • 01 Noiembrie 2017 13:15
Sistemul de determinare a dizabilității ar putea fi reformat

Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă va avea patru structuri regionale: Nord, Centru, Sud și Chișinău. În fiecare vor fi create de la trei la cinci echipe de expertizare. Totodată, vor fi și două consilii de control și expertizare repetată, în cazul contestărilor depuse după expertizarea primară.

Prevederile se conțin într-un proiect de hotărâre de Guvern, propus pentru consultări publice de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite IPN.

În procesul de expertizare a persoanelor cu dizabilități urmează să fie aplicat un mecanism imparțial, cu distribuirea aleatorie a dosarelor. La fel, urmează să fie aplicat principiul rotației persoanelor responsabile de activitatea echipelor de expertizare din cadrul consiliilor teritoriale și consiliilor de control. Acest lucru se va face pentru evitarea riscurilor de corupție și influențare a deciziilor.

Consiliul urmează să fe condus de către un director, selectat prin concurs, numit și eliberat din funcție prin ordinul ministrului sănătății.  

Pentru anul 2018 în bugetul de stat urmează să fie prevăzuți șase milioane de lei pentru închirierea, după caz, reparația sau adaptarea spațiilor pentru cele patru structuri regionale, întrucât imobilele oferite de către autoritățile publice locale nu corespund cerințelor și necesită costuri financiare substanțiale pentru investiții capitale și reconstrucție.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău