Sistări temporare în furnizarea apei potabile pe două străzi din Chișinău
-
16 Noiembrie 2017 10:36
În legătură cu executarea lucrărilor de branșare a apeductului nou-construit din strada Titulescu, 28/2, SA „Apă-Canal Chișinău” informează că este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 noiembrie, în intervalul orelor 09.00 – 16.00, transmite IPN.
Temporar nu vor avea apă consumatorii din strada N. Zelinski, 5/5, 5/6, 5/7 și cei din strada N. Titulescu, 28, 28/2, 30,32,34.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.