Sistări temporare ale furnizării apei pentru 10 iunie
-
07 Iunie 2022 11:14
Consumatorii din străzile Ponoarelor, Câmpiei, Bucov, Neaga și Doina din satul Ghidighici vor rămâne vineri, 10 iunie, fără apă la robinet, transmite IPN cu referire la SA „Apă-Canal Chișinău”.
Furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09.00 și 15.00. În această perioadă, specialiștii ACC vor efectua lucrări de spălare și dezinfectare a turnurilor și rețelelor de apeduct. Consumatorii vizați sunt îndemnați să-și asigure rezerva minimă de apă pe perioada sistărilor.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.