Siria va distruge orice avion turc
-
11 Octombrie 2012 15:05
Forțele aeriene siriene au primit joi, 10 octombrie, ordin să intercepteze și să forțeze pentru aterizare orice avion turc care va intra în spațiul aerian al Siriei, ca măsură de retorsiune pentru interceptarea și percheziționarea unei aeronave de pasageri de către Turcia, transmite RIA Novosti. Pe de altă parte, executivul de la Ankara a dispus ca avioanele turce…
Forțele aeriene siriene au primit joi, 10 octombrie, ordin să intercepteze și să forțeze pentru aterizare orice avion turc care va intra în spațiul aerian al Siriei, ca măsură de retorsiune pentru interceptarea și percheziționarea unei aeronave de pasageri de către Turcia, transmite RIA Novosti.
Pe de altă parte, executivul de la Ankara a dispus ca avioanele turce să evite sub orice formă spațiul aerian al țării vecine pentru a nu doborâte.
Mai multe avioane de vânătoare F-16 ale armatei turce au interceptat și constrâns aseară la aterizare la Ankara o aeronavă de pasageri siriană, care zbura de la Moscova la Damasc, cu 35 de persoane la bord, autoritățile turce bănuind că avionul transporta o ”încărcătură non-civilă”.
În timp ce diplomația rusă a condamnat incidentul și a declarat că așteaptă explicații de la Ankara, mai ales că diplomaților de la misiunea de la Ankara le-a fost interzis accesul la cei 17 rezidenți ruși. o serie de experți de la Moscova l-au catalogat deja ca pe un 'demers antirusesc', care, în opinia lor, va duce la tensionarea relațiilor dintre Rusia și Turcia.