SIRIA | SUA, Franța și Marea Britanie au lansat atacuri aeriene asupra unor baze militare din Damasc
-
14 Aprilie 2018 07:36
Lovituri occidentale au fost lansate în zorii zilei de sâmbătă asupra unor baze militare și centre de cercetare științifică din Damasc și împrejurimile capitalei siriene, în cadrul unei operațiuni declanșate de SUA, Marea Britanie și Franța, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP.
Ofensiva a combinat atacuri aeriene și lansări de rachete de pe nave aflate în Marea Mediterană, conform unor surse militare citate de CNN și preluate de EFE.
Un oficial din administrația americană, citat de AFP, a precizat că operațiunea vizează ținte multiple și este realizată cu diferite tipuri de muniție, notând că au fost folosite și rachete de croazieră Tomahawk, transmite Agerpres.
Ministerul britanic al Apărării a anunțat sâmbătă că a lovit un "complex militar" din apropiere de Homs, în vestul Siriei.
"Contribuția britanică la acțiunea coordonată a fost realizată cu patru avioane de vânătoare Tornado GR4 ale Royal Air Force", a precizat ministerul, într-un comunicat.
"Acestea au lansat rachete Storm Shadow asupra unui complex militar - o fostă bază de rachete - la 24 km vest de Homs", adaugă sursa menționată, citată de AFP.
După încheierea loviturilor, șeful Statului Major american, generalul Joe Dunford, a indicat că nicio altă operațiune nu era prevăzută pentru moment.
El a precizat că aliații au avut grijă să evite să atingă forțele ruse, prezente masiv în Siria, dar că Moscova nu a fost avertizată înainte de intervenție.
Regimul de la Damasc a denunțat sâmbătă operațiunea militară a SUA, Franței și Marii Britanii.
"Agresiunea tripartită asupra Siriei este o încălcare flagrantă a dreptului internațional (...) și va fi sortită eșecului", a informat agenția oficială siriană SANA, citată de AFP.
Președintele american, Donald Trump, a anunțat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operațiune militară contra Siriei, împreună cu Franța și Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor.
El a precizat că a ordonat lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacitățile de arme chimice ale regimului de la Damasc.