Siria | Staffan de Mistura cere ajutorul Consiliului de Securitate

  • 20 Decembrie 2017 09:16
Siria | Staffan de Mistura cere ajutorul Consiliului de Securitate

Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a cerut marți, 19 decembrie, Consiliului de Securitate idei pentru redactarea unei Constituții și organizarea de alegeri în țară, cu scopul de a relansa o reglementare pașnică a conflictului în impas, transmite Agerpres.

'Este timpul pentru ONU să precizeze problematicile constituțională și electorală', le-a declarat el celor 15 membri ai Consiliului de Securitate, reamintind 'ocazia de aur' pierdută în cursul ultimei runde de discuții la Geneva.

Acestea s-au încheiat la jumătatea lui decembrie fără progrese, iar Staffan de Mistura a acuzat delegația guvernamentală 'că nu a căutat cu adevărat să aibă un dialog' atunci când opoziția a venit unită în Elveția.

În paralel cu procesul de la Geneva, Moscova, întărită de câștigurile militare pe teren, a preluat inițiativa pentru discuții politice între regim și anumiți reprezentanți ai opoziției, în Kazahstan sau în Rusia.

Pentru rezolvarea pașnică a conflictului care devastează Siria din 2011 au fost luate numeroase inițiative, însă toate au eșuat, soarta rezervată președintelui Bashar Al-Assad fiind principalul subiect al neînțelegerilor.

Războiul a făcut peste 340.000 de morți și milioane de deplasați și refugiați.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:1,03 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău