Siria: Franța a întreprins un al doilea atac aerian

  • 09 Octombrie 2015 12:39
Siria: Franța a întreprins un al doilea atac aerian

Franța a efectuat în noaptea de joi spre vineri, 9 octombrie, un al doilea atac aerian împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, a anunțat ministrul apărării francez Jean-Yves Le Drian, potrivit agenției de presă AFP.

'Avioane Rafale au lansat bombe asupra unei tabere de antrenament (a SI). Obiectivele au fost atinse', a declarat Le Drian la postul de radio francez Europe 1, precizând că vor urma și alte atacuri 'în locuri unde SI se organizează pentru a ne amenința'.

Cele două bombardiere Rafale, care au decolat din Emiratele Arabe împreună cu mai multe Rafale de acompaniere, au țintit din nou un centru de antrenament al SI din Raqa, fieful organizației, la fel ca în timpul primului atac francez din 27 septembrie.

'Știm că există în Siria, în special în împrejurimile Raqa, centre de antrenament ale combatanților străini a căror misiune nu este să lupte pentru SI în Levant, ci să vină în Franța, în Europa, pentru a comite atentate', a afirmat Le Drian.

Amintind că 'dușmanul Franței este Daech' (acronimul arab al SI), ministrul francez al apărării a acuzat Rusia că a lovit în proporție de '80-90 la sută' alte ținte decât SI, pentru a proteja regimul de la Damasc.

'De aproximativ zece zile, acțiunile militare ruse nu vizează Daech, ci în mod prioritar securitatea lui Bashar al-Assad', a insistat Jean-Yves Le Drian. Rusia 'consideră că trebuie protejat Bashar al-Assad, iar noi considerăm că Bashar nu face parte din soluție', a spus ministrul francez.

Avioanele coaliției conduse de SUA zboară într-un spațiu aerian din ce în ce mai 'aglomerat', de la începutul intervenției ruse, la 30 septembrie, existând riscul unor incidente, chiar dacă bombardierele ruse operează mai ales în nordul și vestul Siriei.

'Există riscul unor incidente, iar faptul că un avion de vânătoare rus a încălcat spațiul aerian turc constituie un exemplu. Este nevoie de o mare vigilență', a subliniat Le Drian.

Acesta a afirmat, de asemenea, că SI folosește populația civilă drept scuturi umane, în Irak și Siria, ceea ce complică operațiunile. 'Daech s-a organizat în așa fel încât copii, femei și civili să fie în prima linie', a mai spus ministrul francez.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău