Sinteza CNA: ARBI a preluat în administrare circa 700 de mii de lei și un Lexus și a depus pe conturile trezoreriale aproximativ 4 milioane de lei
-
20 Noiembrie 2023 09:52
Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a emis un ordin de înghețare pe o sumă de peste 700 de mii de lei, în baza delegației ofițerilor de urmărire penală ai CNA și a preluat în administrare un Lexus din 2016 și alte 700 de mii de lei într-un dosar de contrabandă. De asemenea, au fost confirmate sechestrele, aplicate de ARBI, în valoare de 4 milioane de lei și au fost depuse pe conturile trezoreriale ale Agenției mijloace bănești indisponibilizate, în numerar, (în monedă națională și valută străină) în valoare de 3 810 469 de lei, anunță CNA.
Pentru executarea delegațiilor, ARBI a expediat mai multe solicitări către furnizorii de informație atât din interiorul țării, cât și din jurisdicții de peste hotare. În același timp, săptămâna trecută au fost recepționate răspunsuri la interpelările anterioare ale Agenției către omologii din străinătate.
La moment, ARBI are în gestiune 88 de delegații pe 60 de cauze penale în privința a 124 subiecți cu diferit statut procesual.
Alte activități ale CNA:
Experții din cadrul Direcției generale asigurare operativă au efectuat 7 expertize judiciare, Direcția legislație a recepționat 57 de proiecte de acte normative și a expediat autorilor 17 rapoarte de expertiză și 12 avize.
Pe componenta de urmărire penală au fost expediate procurorilor două cauze penale cu propunere de transmitere în judecată. Au fost eliberate 111 caziere, au fost întocmite 4 analize operaționale și au fost realizate 4 instruiri anticorupție.
La linia națională au fost înregistrate 34 de apeluri, în cancelaria CNA - 1396 de documente, în izolator se află 3 persoane, iar în diferite instituții penitenciare - 4 persoane anchetate în dosarele CNA.