Sindicatele solicită Executivului mai multe măsuri de protecție social-economică a populației pe timp de pandemie

  • 22 Martie 2021 13:40
Sindicatele solicită Executivului mai multe măsuri de protecție social-economică a populației pe timp de pandemie

Sindicaliștii cer Guvernului ca în cazul în care se decide limitarea unor activități, pentru a stopa răspândirea virusului, să asigure populația cu venituri care le-ar permite să supravețuiască. Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza i-a expediat o scrisoare premierului interimar Aureliu Ciocoi, președinte al Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, scrie Bizlaw.md.

”Eventuala instituire a unei stări de urgență la nivel național trebuie discutată și adoptată printr-o participare cât mai largă a diferitor actori ai societății, prin abordarea cât mai mult posibil a specificului fiecărui participant, astfel, încât să nu provoace consecințe, atât sanitare, cât și social-economice irecuperabile. Sindicatele și anterior au venit cu diferite propuneri de măsuri care au vizat asigurarea și respectarea drepturilor și intereselor oamenilor muncii. Cu toate că pe parcursul anului 2020 au fost luate unele măsuri cu impact social-economic, inclusiv ce țin de salariile achitate, acestea au avut un grad de absorbție foarte redus. Dat fiind impactul redus al măsurilor aplicate, constatăm, conform datelor diferitor studii, pierderea pe parcursul anului 2020 a circa 100 de mii de locuri de muncă.”, se arată în scrisoare, potrivit sursei citate.

Liderul sindical subliniază că în continuare este actual de a aplica măsuri care ar viza subvenționarea directă a salariilor în cazul situațiilor de suspendare a activității, staționare sau șomaj tehnic al lucrătorilor, în mărime de cel puțin al cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real al economiei în valoare de 2.935 de lei. Această măsură are menirea de a menține relația de muncă dintre angajator și lucrător și, ulterior, la o revenire mai ușoară la activitatea normală a unităților economice.

Totodată, în cazul în care va fi restricționată activitatea instituțiilor de învățământ preșcolar și primar, urmează a fi elaborat un mecanism de susținere a părinților cu copii care frecventează aceste instituții. O altă categorie puternic afectată de pandemia de coronavirus o reprezintă tinerii. Potrivit lui Oleg Budza, pentru a menține tinerii pe piața muncii internă este necesar de a promova și susține pe larg deschiderea afacerilor proprii, inclusiv prin acordarea unor credite preferențiale cu rată redusă a dobânzii, precum și includerea tinerilor în programe de recalificare și de formare profesională.

“Salariul rămâne a fi o sursă importantă de venit și lipsa lui afectează semnificativ nivelul de trai al lucrătorilor. Din aceste considerente este necesară menținerea ritmului de creștere a salariilor și neadmiterea acumulării restanțelor la plata salariilor”, a accentuat Budza.

Alte măsuri propuse de către președintele CNSM vizează simplificarea procedurilor de înregistrare a șomerilor la ANOFM și identificarea soluțiilor de majorare a bugetului pentru alocațiile de șomaj; intensificarea măsurilor de asigurare a securității și sănătății în muncă, nemijlocit care se referă la prevenirea infectărilor la locul de muncă; promovarea negocierilor colective și reglementarea situațiilor dificile create de pandemie prin încheierea contractelor colective de muncă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău