Sindicatele și patronatele au făcut bilanțul negocierilor cu Guvernul
-
14 Ianuarie 2014 16:59
În cadrul unei conferințe de presă comune aceștia au făcut un bilanț al negocierilor cu Guvernul pe parcursul anului 2013.
Majorarea îndemnizației unice la nașterea copilului până la 5.000 de lei, taxe rezonabile pentru agenții economici, majorarea salariului minim, combaterea practicii de achitare a salariilor ”în plic” și a ”muncii la negru” sunt câteva dintre acțiunile, pe care guvernanții moldoveni ar trebui să le realizeze în anul 2014, potrivit reprezentanților Confederației Naționale a Sindicatelor și celor ai Confederației Naționale a Patronatului.
În cadrul unei conferințe de presă comune aceștia au făcut un bilanț al negocierilor cu guvernul pe parcursul anului 2013.
Economia subterană, concurența neloială și corupția sunt principalele probleme care afectează dezvoltarea Republicii Moldova, consideră reprezentanții celor două confederații.
Ei s-au arătat nemulțumiți că pentru anul 2014 nu s-a reușit menținerea cotei asigurării medicale obligatorii la nivelul celei de anul trecut, majorându-se cu un procent, și ajungând la 8 % din fondul de salarizare. Mai mult, decizia a fost luată fără consultări prealabile.
Cu anumite excepții, în anul 2013, cea mai mare parte a solicitărilor înaintate de sindicate nu a fost realizată, a declarat președintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Oleg Budza.
Printre reușitele obținute în negocierile cu Guvernul anul trecut, în opinia sindicatelor și ai patronatului se numără revenirea la cota de 8 la sută a TVA pentru producția primară și a zahărului, precum și reducerea termenului de restituire a TVA la investițiile capitale de la 90 la 45 de zile. Mediul de afaceri a salutat și legea care stabilește plafonarea unor taxe locale, lege criticată de mai mulți primari.