Sindicatele se pronunță împotriva modificărilor la Codul muncii privind anularea concediului nefolosit

  • 16 Ianuarie 2024 16:34
Sindicatele se pronunță împotriva modificărilor la Codul muncii privind anularea concediului nefolosit

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova se pronunță împotriva propunerii privind anularea concediului de odihnă nefolosit, expediind în acest sens un aviz Cancelariei de Stat. Sindicaliștii subliniază că adoptarea acestei modificări la Codului Muncii va provoca înaintarea unei sesizări atât la Curtea Constituțională, cât și la Organizația Internațională a Muncii în vederea examinării conformității acesteia cu normele constituționale și internaționale la care Republica Moldova este parte, transmite IPN.

Proiectul vizat propune completarea articolului 118 din Codul Muncii cu un alineat care să prevadă că „în care salariatul, din motive justificative, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de cel mult 2 ani începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. Zilele concediului de odihnă anual nefolosite după expirarea termenului indicat se consideră stinse”.

Potrivit sindicaliștilor, prevederile actuale ale articolului 118 din Codul Muncii sunt clare și conforme cu normele internaționale la care Republica Moldova este parte, iar nota informativă la proiectul de lege în vederea completării articolului în cauză cu alineatul (41) nu se bazează pe cazuri sau situații concrete. Sindicaliștii consideră că, dacă modificările vor fi făcute, se vor crea contradicții sau incompatibilități ale legislației naționale cu standardele internaționale în domeniul muncii ratificate de Republica Moldova, care garantează tuturor salariaților dreptul la un concediu de odihnă anual plătit. Nu în ultimul rând, adoptarea propunerii date va oferi posibilități legale de aplicare abuzivă a acestei norme de către angajator.

În avizul CNSM se precizează că motivul real al acumulării (neutilizării) concediilor de odihnă anuale nu ține de salariat, ci de un șir de circumstanțe și factori care stau la baza acestui fenomen.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Arhivă Radio Chișinău