Sindicatele estimează că 100 mii de salariați din R.Moldova au avut de pierdut din cauza pandemiei COVID-19
-
01 Iunie 2021 14:45
Sindicatele spun că măsurile de susținere a mediului de afaceri în anul 2020 nu au atins efectul scontat. Diminuarea activității economice a limitat capacitatea companiilor de a plăti și menține forța de muncă. Potrivit acestora, se estimează că în jur de 100 mii de salariați din Moldova au avut de pierdut în perioada crizei, fie că și-au pierdut locurile de muncă, fie s-a redus volumul de ore lucrate și ca consecință salariile s-au micșorat. Informația a fost postată, recent, pe pagina Confederației Naționale a Sindicatelor, transmite Bizlaw.md.
Totuși, potrivit sursei citate, sindicatele afirmă că autoritățile au luat mai multe decizii pentru a susține angajații din anumite sectoare. De exemplu, majorarea salariului minim. Începând cu 1 ianuarie 2021, valoarea minimă a salariul mediu lunar calculat în sectorul bugetar a fost stabilită în mărime de 2.200 de lei, ceea ce echivalează cu minimul de existență pentru populația aptă de muncă, 2.235,4 lei în semestrul I, 2020. Totodată, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real este în mărime de 2935 de lei.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova reamintește că instituția optează ca îmbolnăvirea cadrelor medicale cu virusul COVID-19 să fie recunoscută ca maladie profesională.