Simona Halep, învinsă de Karolina Pliskova. Calificarea în finală i-ar fi fost suficientă pentru revenirea pe primul loc în lume

  • 29 Martie 2019 08:31
Simona Halep, învinsă de Karolina Pliskova. Calificarea în finală i-ar fi fost suficientă pentru  revenirea pe primul loc în lume

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă în două seturi, 7-5, 6-1, de Karolina Pliskova din Cehia, în noaptea de joi spre vineri, în semifinalele turneului WTA de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.

Reprezentanta țării noastre s-a înclinat după o oră și 14 minute în acest joc, întrerupt de mai multe ori din cauza ploii, ratând astfel șansa de a reveni pe prima poziție a clasamentului WTA, din care a fost detronată în luna ianuarie de japoneza Naomi Osaka. Calificarea în finală i-ar fi fost suficientă Simonei pentru a reveni pe primul loc în lume.

Halep a condus cu 5-3 în primul set, dar apoi a pierdut nu mai puțin de nouă ghemuri consecutive, până la 5-0 în actul secund.

Românca a avut procentaje modeste la serviciu, 47% cu primul și tot atât cu al doilea.

Halep (27 ani, 3 WTA) conduce cu 7-3 în meciurile directe cu Pliskova (27 ani, locul 7 WTA), precedenta lor confruntare având loc luna trecută la Ostrava, în Fed Cap, victoria revenind atunci româncei (6-4, 5-7, 6-4).

Pentru participarea la competiția din Florida, Simona Halep a fost recompensată cu un cec de 354.000 de dolari și 390 de puncte WTA.

Karolina Pliskova se va lupta pentru trofeul pus în joc la Miami cu australianca Ashleigh Barty, cap de serie numărul 12, care a învins-o în celălalt duel din penultimul act, cu 6-3, 6-3, pe estoniana Anett Kontaveit (nr.21).

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău