La interviul de la finalul meciului, Simona Halep a declarat:
„Am dat tot ce am putut azi și sunt foarte bucuroasă că am putut câștiga și ajunge în semifinale la Cluj. E o bucurie să joc semifinala aici, unde presiunea terenului propriu e mai mare, dar e și mai motivatoare.
Am făcut tot ce am putut, mi-am tratat spatele ieri și în această dimineață, mă simt mai bine și mă bucur că am putut câștiga. Azi a fost mult mai bine, am încercat să uit de asta și să mă bucur. Sunt foarte mândră de performanța mea.
M-am simțit mult mai bine, dar sunt obișnuită cu aceste dureri (la spate, n.r.), dar azi am uitat de ele, pentru că am învățat să le administrez. Jaqueline e o jucătoare tânără și puternică și are un viitor frumos înainte”.
Simona Halep va întâlni în senmifinală pe câștigătoarea meciului dintre Emma Răducanu și Marta Kostyuk.