Marea Adunare Națională și Declarația de Independență

Marea Adunare Națională din 27 august 1991 a fost punctul final al mișcării de rezistență împotriva Puciului de la Moscova, care a mobilizat marea majoritate a populației în apărarea democrației și valorilor naționale. În Piața Marii Adunări Naționale s-au adunat peste 700 de mii de oameni, din 4,5 mln de locuitori, care și-au impus voința privind independența față de fosta metropolă sovietică, iar Parlamentul adunat în ședință, practic, a executat decizia Adunării.  

Independența a fost proclamată printr-o Declarație semnată de 278 de deputați din 280 prezenți în sală. Originalul actului a fost distrus în timpul manifestațiilor de protest din 7 aprilie 2009, dar un document identic a fost restaurat în 2010. Tot la 27 august 1991, Parlamentul a decis ca imnul Moldovei sa fie „Deșteaptă-te, române!”, care a ramas în vigoare până în 1994, când a fost adoptat un nou imn, „Limba noastră”, și a fost introdusă în Constituție denumirea de „limba moldovenească”. Primul stat care a recunoscut independența Moldovei a fost România.

„Se proclamă, solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și întregii lumi: Republica Moldova este un stat suveran, democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec dinafară, în conformitate cu idealurile și năzuirile sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, se arată în Declarația de Independență.

Președinții Republicii Moldova

Primele alegeri prezidențiale au avut loc la 8 decembrie 1991.Mircea Snegur a fost singurul candidat propus pentru alegeri și a fost ales cu o majoritate largă. În anul 1997 este investit în funcția de președinte Petru Lucinschi, după ce a câștigat cu 54,02% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 1 decembrie 1996, în fața lui Mircea Snegur. În perioada 1991–2000, șeful statului a fost ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Începând cu anul 2000, Parlamentul a modificat procedura de alegere a președintelui Republicii Moldova care a stabilit ca șeful statului să fie ales de către Legislativ. Prin Decizia Curții Constituționale din 4 martie 2016, s-a revenit la alegerea președintelui prin vot direct de către cetățeni.

În 2001, Vladimir Voronin a fost ales de către Parlament, președinte al Republicii Moldova, care a deținut două mandate, până în 2009.

După manifestațiile de protest din 7 aprilie 2009, Vladimir Voronin, dizolvă Parlamentul, iar Moldova rămâne fără președinte ales timp de doi ani, din cauza lipsei de voturi necesare în Legislativ. În acest timp, interimatul a fost asigurat de Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, Vlad Filat, pe atunci președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova și Marian Lupu, pe atunci președinte al Partidului Democrat. În martie 2012, președinte este ales Nicolae Timofti, care la momentul alegerii era președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. După ce s-a revenit la alegerea președintelui prin vot, pe 13 decembrie 2016, președinte este ales Igor Dodon, care s-a impus cu peste 52% în fața contracandidatei sale, Maia Sandu.

Conflictul armat de la Nistru

Faza militară activă a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a început în data de 2 martie 1992. A fost un conflict militar între Republica Moldova și regimul separatist, instalat în autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană”, care a avut sprijinul direct al militarilor ruși dislocați în stânga Nistrului, precum și al mercenarilor ruși, printre care s-a aflat și actualul vicepremier al Federației Ruse, Dmitri Rogozin, tot el și reprezentant special al președintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea transnistreană. Bătălia s-a dat pentru exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, situate pe malul stâng al râului Nistru, precum și orașului Tighina, aflat pe malul drept al râului.

Conflictul politic a început în anul 1990, după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent. Motivul formal al conflictului transnistrean a fost adoptarea legislației privind limba română în calitate de limbă de stat, care, până atunci, în tot spațiul sovietic era limba rusă, precum și îngrijorările privind o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. În esență, în acest teritoriu s-au ciocnit două viziuni privind calea de dezvoltare de mai departe a Republicii Moldova și a societății ei, după destrămarea Uniunii Sovietice. Luptele de la Nistru au răpit viața mai multor sute de oameni din partea ambelor părți beligerante.

Documentul de încetare a focului, denumit oficial „Convenția cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” a fost semnat pe 21 iulie 1992, la Moscova, de către președintele Federației Ruse, Boris Elțin și președintele Republicii Moldovas Mircea Snegur, în prezența liderilor transnistreni – toți cetățeni ai Federației Ruse. Acordul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei „zone de securitate”, constituirea unor forțe de menținere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova și ai regiunii separatiste. A început să funcționeze o Comisie unificată de control, tripartită, care monitorizează realizarea Acordului. După semnarea acestuia, de facto, 12% din teritoriul Republicii Moldova a rămas sub controlul regimului de la Tiraspol, conflictul transformându-se în unul din conflictele înghețate de pe teritoriul fostei URSS. Ulterior, pentru soluționare acestuia a fost constituit un mecanist multipartit de negocieri în formatul numit „5+2”, din care , în calitate de mediatori și observatori, fac parte Federația Rusă, Ucraina, OSCE, SUA și UE, plus reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului, care au statut de „părți”.

Republica Moldova admisă în ONU

La 2 martie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția prin care Republica Moldova a fost admisă în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Întâmplarea sau legitatea face ca acest eveniment să se întâmple în aceeși zi în care a început conflictul armat de la Nistru. Timp de 25 de ani, cu sprijinul agențiilor ONU, au fost implementate numeroase programe de dezvoltare în diferite sectoare.

Aderarea la Comunitatea Statelor Independente

La 21 decembrie 1991, a fost adoptat Protocolul de la Alma-Ata, prin care se făceau publice scopurile și principiile Comunității Statelor Independente. Chișinăul a fost reprezentat la Alma-Ata de către președintele Mircea Snegur, care a semnat aderarea Republicii Moldova la CSI. Parlamentul de la Chișinău a ratificat aderarea Moldovei la CSI doar la 26 aprilie 1994.

Admiterea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Republica Moldova a aderat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pe 13 iulie 1995 – prima dintre statele post-sovietice, devenind cea de-a 36 țară. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului pe data de 24 iulie 1997. Biroul de Informare al Consiliului Europei a fost înființat la Chișinău pe data de 30 iunie 1997, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, transformat ulterior în Oficiul Consiliului Europei la Chișinău.

Imnul de Stat

Imnul de Stat al Republicii Moldova este cântecul „Limba noastră", versuri de Alexei Mateevici, muzica de Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dînga.

Limba de Stat

Conform Costituției, limba de stat a Republicii Moldova este „limba moldovenească”. Legea din 1989 privind limba de stat a Moldovei sovietice prevedea că de numirea acesteia este „moldovenească”, constatând și existența unui fond comun între limba română și cea moldovenească. Declarația de independență a Republicii Moldova, adoptată în 1991, a stabilit ca limbă oficială este „limba româna”. În 1994, Constituția țării a oficializat „limba moldovenească scrisă cu alfabetul latin”. În 2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că Declarația de independență prevalează față de Constituție, prin urmare denumirea limbii de stat este cea din Declarația de independență, adică „limba română”.

Denumirea limbii oficiale a țării a stârnit și continuă să stârnească dispute aprige între susținătorii denumirii „limba moldovenească” și „limba română”. La rândul lor, aceste dispute sunt o reflectare a divergențelor adânci în societate privind identitatea națională a locuitorilor băștinași, unii considerându-se „moldoveni”, iar alții „români”. Aceste divergențe sunt intens speculate în scopuri politice și constituie una din multele criterii după care continuă să fie divizată societatea moldovenească.

Moneda națională 

Leul moldovenesc este moneda națională a Republicii Moldova. A fost introdus în circulație începând cu 29 noiembrie 1993 ca urmare a adoptării la 4 iunie 1991 a Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei, în care a fost stipulată introducerea monedei naționale în Republicii Moldova, însă fără a stabili denumirea unității monetare a statului.

Au existat două variante de denumiri a valutei naționale – ducat sau leu. Alegerea a fost făcută în favoarea leului. Prima bancnotă emisă a fost cea cu valoare a nominală de 1 leu. În aprilie 1994, a fost emisă bancnota cu valoarea nominală de 5 lei. O lună mai tîrziu au fost puse în circulație bancnotele de 10 lei și 50 de lei; în septembrie 1995 au apărut bancnotele de 100 și de 200 de lei iar în 1999, au fost emise cele de 500 de lei. Cea mai recentă bancnotă pusă în circulație este cea cu valoarea nominală de 1000 de lei (octombrie 2003).

Leul a înlocuit cuponul moldovenesc pe 29 noiembrie 1993. Între 1918–1939, când teritoriul dintre Prut și Nistru al actualei Republici Moldova era parte componentă a României, circula leul românesc. Când Republica Moldova făcea parte din URSS, moneda oficială era rubla.

Decizia Summit-ului OSCE de la Istanbul

La 22 noiembrie 1999, Summit-ul OSCE de la Istanbul obligă Fedeația Rusă, succesoarea Uniunii Sovietice, să evacueze, până la 1 ianuarie2003, forțele sale militare și armamentul, staționate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova încă din perioada sovietică. Declarația Summit-ului prevede că statele-părți „salută angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul anului 2002”. Rusia a retras 58 de trenuri de echipamente și muniții din Transnistria, dar ulterior a adoptat poziția conform căreia procesul de evacuare va fi finalizat doar după soluționarea politică a conflictului transnistrean.

În luna iulie 2017, Parlamentul de la Chișinău a adoptat Hotărârea prin care cere Federației Ruse să-și retragă trupele și munițiile staționate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul acesteia, fiind primul document oficial în acest sens pe toată perioada Independenței. În luna august 2017, guvernarea de la Chișinău a solicitat Organizației Națiunilor Unite în mod oficial să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul țării pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura la începutul lunii viitoare.

Constituția Republicii Moldova

Adoptată de Parlament la 29 iulie 1994, Constituția Republicii Moldova este principalul instrument politico-juridic care a consacrat despărțirea de regimul totalitar, oferind țării o nouă ordine constituțională, care consfințește racordarea țării la valorile lumii civilizate întemeiate pe respectul și pe promovarea drepturilor și libertăților cetățenești, pe pluralismul politic și economia de piață, pe domnia legii, pe justiție și pe solidaritate socială, pe egalitate și dreptate socială. Aceasta a intrat în vigoare la data de 27 august 1994.

Constituția Republicii Moldova constă din șapte titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni. În preambulul Constituției se menționează aspirațiile seculare ale poporului de a trăi într-o țară suverană, năzuințele spre satisfacerea intereselor cetățenilor, continuitatea statalității poporului moldovenesc în contextul istoric și etnic al devenirii lui ca națiune. Prembulul Constituției cuprinde declarații de principiu referitoare la organizarea politico-etatică și la relațiile sociale fundamentale dintre membrii societății. Conform Constituției, Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului este republica.

Protestele împotriva guvernărilor 

1. În perioada 9 ianuarie – 29 aprilie 2002, Partidul Popular Creștin Democrat a desfășurat  în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău acțiuni de protest împotriva guvernării comuniste non-stop, instalând din corturi „Orașul Libertății”. Motivul principal al protestelor stradale a fost ordinul ministrului învățământului, privind studierea obligatorie a limbii ruse în școli, începând cu clasa a doua. În luna decembrie 2002, a fost adoptată, sub egida PPCD, o hotărâre cu privire la oportunitatea efectuării unui referendum republican consultativ privind aderarea Republicii Moldova la UE și NATO, prin care s-a creat și un Grup de inițiativă pentru organizarea referendumului. Ca urmare a refuzului Comisiei Eelectorale Centrale privind înregistrarea grupului de inițiativă, în februarie 2003, PPCD a organizat ample proteste fața de acțiunile guvernării sub lozincile: „Vrem în Europa!”, „Vrem în NATO!”.

În luna noiembrie 2003, la inițiativa fracțiunii parlamentare a PPCD, a fost creat Comitetul pentru Apărarea Independenței și a Constituției Republicii Moldova, constituit reprezentanți ai partidelor politice de orientare democratică și ai societății civile care a propus soluții de rezolvare a conflictului transnistrean în conformitate cu prevederile Constituției și normele de drept internațional. Totodată, Comitetul a organizat ample acțiuni de protest prin care guvernării comuniste i s-a cerut să nu semneze așa-zisul „Memorandum Kozak”, promovat de Federația Rusă, care prevedea, printre alte propuneri privind soluționarea conflictului tansnistrean,  legalizarea staționării trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 20 de ani. Președintele comunist Vladimir Voronin a renunțat, practic, în ultimul moment, la intenția de a semna documentul. Cu timpul, liderii acțiunilor protestatare din partea PPCD au acceptat colaborarea cu guvernarea comunistă și funcții înalte în structurile de stat, precum și au renunțat la opțiunile pro-românești, pro-occidentaale și pro-atlantice în favoarea opțiunilor pro-estice și pro-rusești.

2. Protestele din 6-7 aprilie 2009 au reprezentat o serie de manifestații în masă de contestare a alegerilor parlamentare, desfășurate pe 5 aprilie. După publicarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, conform cărora formațiunea de guvernământ - Partidul Comuniștilor din Republica Moldova  obținnea pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, prin internet și rețelele de socializare au fost lansate chemări la protest. Acestea au luat amploare după ce mai multe partide s-au alăturat protestului, iar pe data de 7 aprilie, peste 30 de mii de persoane, susținători ai opoziției, au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să conteste victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. Tot pe 7 aprilie, manifestațiile pașnice au degenerat în violențe care s-au soldat cu distrugerea clădirilor Parlamentului și a Președinției, arestări și victime. Mai multe tentative, de pe diferite platforme, de a investiga circumsanțele și a identifica organizatorii acțiunilor violente nu s-au soldat cu succes nici pe perioada guvernării comuniste, nici ulterior, după ce guvernarea a fost preluată de câteva coaliții declarate democratice.

3. Protestele din anii 2015–2016 au reprezentat o acțiune continuă față de situația socio-economică din Republica Moldova, conturată către anul 2015 și agravată de scandalul financiar-bancar din țară (cunoscut ca „Jaful secolului”). S-a desfășurat prin proteste non-stop cu trai în corturi în centrul Chișinăului și cu mitinguri pașnice periodice de amploare, cu tendință de descreștere. După învestirea Guvernului Filip la 20 ianuarie 2016, protestele stradale s-au reamplificat. Ca răspuns la frauda bancară în proporție de circa 1 miliard de dolari, UE, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au oprit asistența financiară pentru Republica Moldova.

Liberalizarea regimului de vize cu UE

Liberalizarea regimului de vize cu UE intră în vigoare la data de 28 aprilie2014. Astfel, pot călători fără vize în UE doar cetățenii moldoveni care dețin pașapoarte biometrice. Discuțiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind călătoriile fără vize în spațiul european au început în 2010, iar un an mai târziu Moldova primea din partea Uniunii Europene, Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize.

Dreptul de a circula liber în UE a devenit realitate, după ce Republica Moldova a îndeplinit condiționalitățile ce țin de securitatea documentelor, inclusiv emiterea pașapoartelor biometrice, combaterea migrației ilegale, instituirea controlului fluxurilor migraționale care vin prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Astfel, Moldova a devenit primul stat din cadrul Parteneriatului Estic care beneficiază de liberalizarea regimului de vize cu UE.

Acordul de Asociere cu UE

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost semnat în data de 27 iunie 2014, a intrat provizoriu în vigoare din 1 septembrie 2014, iar definitiv – din 1 iulie 2016. Acordul își propune să contribuie la construirea unei integrări mai profunde, atât din punct de vedere politic, cât și economic între cele două părți. Documentul include, de asemenea, un Acord de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care facilitează reducerea barierelor în calea comerțului între UE și Republica Moldova, contribuind astfel la creșterea economiei. ^. 

După nenumăratele restricții instituite de către Federația Rusă din 2005 încoace, companiile moldovenești s-au reorientat pe piața din UE, iar în prezent cota exporturilor pe piața comunitară este de 63%. Există circa 1400 de companii care exportă cu succes pe piața comunitară, peste 2100 de poziții tarifare, care se regăsesc la export, iar unele poziții tarifare sunt acoperite integral în cadrul unor cote. Se atestă o majorare a exporturilor în UE din regiuni, inclusiv UTA Găgăuzia, precum și din regiunea tansnistreană, care, în baza Acordului semnnat de autoritățile constituționale, vând în spațiul UE mai mult de jumătate din produsele destinate exportului. Beneficiile Acordului de Asociere se manifestă în armonizarea legislației cu acquis comunitar, apariția reglementărilor tehnice moderne și preluarea a peste 14,400 standarde europene/internaționale, anularea a circa 11,600 standarde moldovenești conflictuale, dar și depășite ca termen. În baza Acordului, UE oferă Republicii Moldova finanțare emnificativă și suport logistic pentru promovarea reformelor în, practic, toate domeniile vieții.

Migrația și remitențele masive

Potrivit datelor Sondajului Forței de Muncă, numărul de migranți din Republică Moldova, plecați în căutarea surselor de existență peste hotarele țării, a fost în creștere constantă în ultimii doisprezece ani, excepție fiind anul 2005. De la circa 100,000 în anul 1999, la aproximativ 350,000 către sfârșitul anului 2010. Potrivit unui studiu realizat la solicitarea BBC, 106 persoane provenite din Republica Moldova migrează peste hotare zilnic, fiind țara cu cea mai mare rată de scădere a populației din lume.

Începând cu anul 2003 fluxul de migranți din zonele rurale a început să crească cu ritmuri mai sporite decât cel din zonele urbane, iar diferența a atins circa 4-6 puncte procentuale. Potrivit datelor oficiale de la finele anului 2016, oferite de Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene (MAEIE), numarul de cetateni ai Moldovei aflati peste hotare este de 805.509 de moldoveni. Ultimul recensământ atestă că populația Republicii Moldova constituie aproape 3 milioane de persoane.

Valoarea transferurilor bănești înregistrată în anul 2000, când a început să se contureze fenomenul migrației în Republica Moldova, a fost de 152,9 milioane de dolari, iar anul în 2016, moldovenii au primit de la rudele și prietenii din străinătate 1,079 miliarde de dolari. Datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM) arată că sumele transmise de moldoveni acasă au crescut constant în perioada 2000-2008, depășind un miliard în 2007 când cetățenii Republicii Moldova au primit din afară 1,218 miliarde de dolari. Totuși, recordul a fost înregistrat în 2008, suma remitențelor fiind de 1,66 miliarde de dolari, iar apoi valoarea transferurilor a scăzut brusc până la nivelul de 1,182 miliarde de dolari.

Datele Băncii Mondiale arată că ponderea remitențelor în PIB era în 2008 de 33%, în 2011 aceasta a coborât la nivelul de 21%, în 2012 această sumă a reprezentat o cotă de 24%, în 2013 – 25%. Moldovenii au înregistrat un record în 2016, transferând cea mai mică sumă din ultimul deceniu în favoarea apropiaților de acasă. Deși Rusia rămâne a fi principalul furnizor de remitențe, valoarea acestora s-a înjumătățit, iar în Republica Moldova încep să vină tot mai mulți bani din Israel, SUA, Germania, Anglia sau România.

Embargourile Rusiei

Rusia a utilizat embargourile la produsele moldovenești în calitate de instrument al relațiilor bilaterale, cu începere din anul 2005, atunci când guvernarea comunistă a țării a reorientat opțiunile geopolitice ale Republicii Moldova din direcția Estică, în cea Vestică, cu apropierea considerabilă de structurile UE. Cel mai masiv, însă acest istrument a fost aplicat cu începere din septembrie 2013, când deja se profila perspectiva reală de semnare a Acordului de Asociere cu UE. Restrcicțile rămân în mare parte în vigoare și acum, referindu-se la produsele de export strategice: vinuri, fructe, legume, conserve etc.

„Jaful secolului”

Scandalul a izbucnit când Banca Națională a Moldovei (BNM) a descoperit că trei instituții financiar-bancare de la Chișinău, reprezentând aproximativ o treime din activele bancare ale țării, au acordat împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari, sau 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei. „Descoperirea” a fost făcută publică la scurt timp după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2014.

BNM a instituit administrație specială cele trei bănci în decembrie 2014, iar ianuarie 2015 a contractat o anchetă financiară din partea companiei americane de audit și investigații financiare Kroll Inc. Primul raport Kroll arată, printre altele, că operațiuni de transferuri au avut loc pe ascuns începând cu anul 2012 și că în a doua jumătate a lunii noiembrie 204au avut loc unele operațiuni de ștergere a urmelor acelor transferuri, prin tranzacții complexe, precum și prin dispariția unor documente, cum a fost cazul unui autovehicul incendiat cu documente esențiale ale Bîncii de Economii. Conform raportului, omul de afaceri Ilan Shor a obținut în 2012 controlul asupra celor trei bănci, după care a început să transfere credite de la una la alta dintre cele trei bănci, precum și către entități din străinătate (bănci rusești și off-shore), mărind artificial lichiditatea acestora. Ultimul act al acestui proces vizează extragerea din rezervele BNM a unei sume echivalente cu 13% din PIB (14 miliarde de lei) cu care au fost acoperite mijloacele lipsă din cele trei bănci. Ulterior, acele credite prin garanția Guvernului au fost trecute la datorie de stat.

Arestări „de„rang înalt”

Ex-premierul Vlad Filat, președintele celui mai important partid din coaliția de guvernâmât a fost reținut pe 15 octombrie 2015, în urma unui autodenunț al omului de afaceri Ilan Șor. Este prima și unica reținere și apoi condamnare definitivă de acest nivel în toată perioada de Independență. La 27 iunie 2016, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, cu confiscarea averii, într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență. Tot pentru prima și unica dată a fost recent arestat și condamnat un fost deputat pentru trădare de Patrie - acțiuni de spionaj în Folosul Federației Ruse. Și tot pentru prima și unica dată a fost aresta și cercetat penal, pentru trafic de influieță și corupere în proporții deosebit de mai cel mai influient primar din țară – primarul captalei, Dorin Cirtoacă. Arestările și condamnările s-au referit la miniștri și viceminiștri în exercițiu, precum și șefi de poliție, avocați și alte persoane cu funcții publice importante. Este tentantă concluzia că, la al 26-lea an de Independență, Republica Moldova a pornit procesele de curățare a clasei politice și a societății în ansamblu. Dacă nu ar exista bănuielile rezonabile privind justiția selectivă, în interesele anumitor grupuri de interese. Un indiciu care ar putea confirma suspiciunile se referă în special la procesul de judecată închis al ex-premierului Filat, în toate instanțele naționale.

Schimbarea sistemului electoral

În luna iulie 207, Parlamentul a votat modificarea Codului Electoral prin care se trece de la sistemul proporțional de vot, pe liste de partid, la cel mixt, în care jumătate din deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar cealaltă jumătate în circumscripții uninominale. În linii mari, promotorii modificării justifică acțiunea prin voința majoritară a societății și același proces de înnoire sau curățare a clasei politice, care va genera transformări semnificative în viața societății moldovenești. Oponenții atrag atenția asupra faptului că schimbarea sistemului electoral a antagonizat și mai mult societatea și așa profund divizată pe parcursul întregii perioade de independență, precum și asupra pericolului de deteriorare a relațiilor cu partenerii de dezvoltare, care nu au recomandat în mod univoc realizarea reformei electorale respective la această etapă.

Sabina Rebeja, cu utilizarea datelor IPN și a celor din spațiul public