SFS raportează încasări mai mari la bugetul public național
-
26 Iulie 2023 11:43
Pe parcursul primelor șase luni ale anului, la bugetul public național(BNP) au fost acumulate venituri administrate de Fisc în sumă de 31,1 miliarde lei, mai mult cu 4,1 miliarde lei sau cu 15,1% față de perioada similară a anului 2022. Comparativ cu sarcina stabilită (30,3 miliarde lei), la BPN au fost acumulate venituri cu 789,5 milioane lei mai mult sau cu 2,6%. Datele au fost publicate de Serviciul Fiscal de Stat.
De asemenea, în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, în prima jumătate de an, urmare a acțiunilor întreprinse, au fost încasate 1,57 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 320,83 milioane lei sau cu 29,7% mai mult față de perioada similară a anului precedent, scrie Bizlaw.md.
Pe parcursul semestrului I, în conformitate cu prevederile Programului de conformare pentru anul 2022 au fost monitorizați 2530 contribuabili din mai multe segmente ale economiei naționale. La sfârșitul lunii iunie, aferent eșantionului de contribuabili monitorizați prin prisma Programului de conformare voluntară, au fost achitate obligații fiscale la bugetul public național în sumă totală de 438 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 14,2% față de perioada similară a anului precedent.
La fel, în primul semestru, autoritatea fiscală a intensificat acțiunile de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv prin majorarea numărului de vizite fiscale cu circa 80%. În context, a fost înregistrată o reducere semnificativă de circa 57% a numărului controalelor fiscale efectuate pe parcursul lunilor ianuarie-iunie conform listelor de control planificate anual/lunar, comparativ cu perioada similară a anului 2022.