Sfaturile regizorului Kirill Semyonovich Serebrennikov, care a fost doi ani în arest la domiciliu, pentru cei care se află în izolare din cauza COVID-19

  • 20 Martie 2020 20:19
Sfaturile regizorului Kirill Semyonovich Serebrennikov, care a fost doi ani în arest la domiciliu, pentru cei care se află în izolare din cauza COVID-19

Regizorul rus de teatru și film Kirill Semyonovich Serebrennikov care a stat aproape 20 de luni în arest la domiciliu (2017-2019), a făcut vineri zece recomandări pentru a suporta mai bine izolarea în aceste vremuri de pandemie de coronavirus, relatează Agerpres.

„Să trăiești izolat într-o casă sau într-un apartament, singur sau cu familia, nu este un blestem divin și nici o pedeapsă. De fapt, este momentul adevărului”, a declarat el pentru portalul Meduza.

Serebrennikov, care nu a avut voie să plece din casă între august 2017 și aprilie 2019, se consideră „un specialist în izolare” și a scris mai multe piese și scenarii în această perioadă a vieții sale.

„Dacă, având în vedere situația, ești capabil că extragi doar lucruri pozitive, izolarea și singurătatea nu vor fi inutile. Acceptă ceea ce ți-a fost hărăzit ca pe un dar al destinului”, a insistat el avansând primul sfat.

Al doilea sfat este de a șterge din vocabular cuvintele „carantină” și „izolare” și să te pregătești psihic pentru a începe de la zero, să dai un „restart” vieții tale.

Serebrennikov recomandă să-ți suni părinții, prietenii, profesorii, „prima dragoste” și oamenii care au fost „importanți” în viața ta.

„Este un prilej pentru schimbare. Trebuie să recuperăm vechile legături. Sună-i și mulțumește-le. Când se va sfârși izolarea, numărul tău de prieteni va crește”, a spus el.

Cărțile - un ajutor important

Este momentul ideal să citim cărți voluminoase. Toți avem în bibliotecă vreun roman cu multe pagini. „De fapt, nu le citim niciodată, de obicei nu trecem de primul capitol”, a precizat Serebrennikov.

Potrivit acestuia, acum este momentul să citim "Don Quijote" de Miguel de Cervantes, "Război și Pace" de Lev Tolstoi, sau "Ulise" de James Joyce. „Vei ieși din izolare un alt om... nu vei mai fi niciodată același”, a asigurat el.

Pe lângă ținerea unui jurnal, nu neapărat literar, și scrierea memoriilor, el recomandă să elaborăm o listă cu lucruri care sunt cu „adevărat importante în viața noastră”. Această listă va servi ca foaie de parcurs pentru viitor, a recomandat artistul rus care se consideră budist.

Învățarea unei limbi străine sau unei deprinderi artistice

Serebrennikov nu vede o ocazie mai bună de însușire a unei deprinderi artistice decât izolarea, fie că este voluntară sau forțată.

„Toți am vrut la un moment dat să facem în viața noastră unele lucruri, pe care până la urmă nu le-am făcut. Scrie, desenează, sculptează. Nu-ți fie frică, din fericire nu te vede nimeni. De obicei timpul îți este dușman, dar în acest caz îți poate fi prieten, poți de exemplu să înveți o limbă străină”, explică Serebrennikov.

„Este ideal pentru a combate boala Alzheimer și pentru a dezvolta memoria. Există milioane de metode. Fă-ți temele în fiecare zi, citește, învață un cuvânt, zece, douăzeci de verbe. Și fă un mare pas pentru a învăța o altă cultură, o altă viață, o altă lume”, a îndemnat el.

Nu trebuie uitat nici de importanța de a lăsa în urmă rutina cotidiană, de planificarea unei diete sau de a face sport - yoga sau gimnastica zilnică - deși cuvântul cheie pentru un artist este „plăcere”.

Plăcerea, cuvântul-cheie

„Un mare cuvânt trebuie să fie: plăcerea. Să vedem filme noi, să ascultăm muzică nouă, să facem sex, să plantăm flori, să croitorim. În fiecare zi să existe ceva nou în viața noastră. Să începem de la zero, cu plăcere”, a comentat regizorul rus.

Serebrennikov, mereu critic cu morala ultraconservatoare a Kremlinului, se declară nevinovat de acuzația de deturnare de fonduri publice, lansată împotriva lui și pentru care așteaptă să-i fie redeschis procesul în noiembrie.

Regizorul a fost distins în timpul odiseii sale judiciare cu Ordinul Artelor și Literelor, una dintre principalele distincții ale Republicii Franceze, iar Festivalul de la Cannes și de la San Sebastian au proiectat în absența sa filmul "Summer" despre viața vedetei rock sovietice Victor Tsoi.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău