Sfatul Țării - 100 de ani de la înființare | File de istorie la TVR Moldova și Radio Chișinău (VIDEO)

  • 02 Noiembrie 2017 15:26
Sfatul Țării - 100 de ani de la înființare | File de istorie la TVR Moldova și Radio Chișinău (VIDEO)

0 manifestare istorică de o importanță strategică este marcată în luna noiembrie: se împlinesc 100 de ani de la înființarea Sfatului Țării, primul for legislativ al Basarabiei. La ședința de inaugurare din 21 noiembrie 1917 s-a intonat “Deșteaptă-te române”, iar evenimentul de la Chișinău a avut un rol determinant în înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918.

TVR Moldova reamintește aceste file de istorie printr-o campanie derulată pe parcursul lunii noiembrie, în parteneriat cu Radio Chișinău.

Timp de aproape patru săptămâni, în programele postului de televiziune se vor regăsi reportaje, interviuri, declarații, ediții speciale, care vor readuce în atenția publicului evenimentele istorice de acum 100 de ani, care au făcut ca Basarabia să revină în granițele românești, precum și personalitățile de dincolo de Prut, care au contribuit la Marea Unire.

Ion Țurcanu, Octavian Țâcu, Iurie Colesnic, Gheorghe Negru, Mihai Tașcă, Ion Negrei, Ludmila Tihonov, Mitru Ghițiu, Iulian Fruntașu vor evoca adevăruri istorice în emisiunile Telejurnal, Obiectiv Comun, Matinalii. Printre invitați vor fi descendenții marilor oameni ai acelor vremuri, Ion Pelivan, Ion Inculeț și Pan Halippa.

Edițiile speciale ale emisiunii Obiectiv Comun din fiecare vineri, moderate de Dana Ciobanu, în care vor fi analizate premisele convocării Sfatului Țării și activitatea acestui for legislativ, viața politică a Basarabiei din acea perioadă și efectele evenimentului de acum 100 de ani, vor fi transmise și de TVR Internațional.

Pentru detalii urmăriți TVR Moldova și ascultați Radio Chișinău

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău