Seturi pentru învățare și jucării pentru 30 de copii cu dizabilități

  • 11 Iulie 2020 11:40
 Seturi pentru învățare și jucării pentru 30 de copii cu dizabilități

30 de copii cu dizabilități din familii social-vulnerabile au primit în dar planșete, seturi pentru învățare și jucării din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău, transmite IPN.

Cele 30 de tablete și alte materiale educaționale au fost transmise Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului de către șeful adjunct al Misiunii, Martin McDowell. Aceste donații ale Ambasadei SUA vor permite copiilor cu dizabilități fizice să mențină comunicarea cu terapeuții de acasă în timpul pandemiei. Într-un comunicat de presă al Ambasadei se menționează că aceasta este doar cea mai recentă demonstrație a angajamentului Statelor Unite față de Republica Moldova.

Gestul misiunii diplomatice americane la Chișinău vine ca răspuns la un demers al Primăriei Chișinău, pentru extinderea proiectului „Dispozitive care vor conecta familiile dincolo de spitale”, implementat prin intermediul AO „Tinerețe Floare”, autoarea ideii proiectului, Victora Novac, pentru 30 de copii cu nevoi speciale din municipiu, iar un operator de telecomunicații a aceptat să conecteze la internet planșetele oferite de Ambasadă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău