Serviciul Vamal informează despre procedurile vamale noi

  • 15 Septembrie 2015 17:32
Serviciul Vamal informează despre procedurile vamale noi

Serviciul Vamal a lansat, astăzi, o serie de conferințe pentru agenții economici, în perioada 15 septembrie-15 octombrie, la cele 7 birouri vamale din țară, transmite IPN.

În cadrul conferințelor vor fi prezentate modificările recente în legislația vamală, care își propun să simplifice procedurile vamale și conformarea la standardele europene de vămuire. „Impactul acestor modificări asupra agenților economici este mare și se reflectă prin economisiri de timp și mijloace bănești la efectuarea tranzacțiilor de export-importˮ, a menționat șeful Direcției Organizarea Controlului Vamal. Corneliu  Croitoru.

În cadrul conferinței inaugurale au fost prezentate avantajele declarării electronice la export și import, actele necesare, modul de obține a semnăturii digitale. De asemenea, agenții economici au fost informați despre introducerea culoarului albastru de vămuire în vederea urgentării procedurii, precum și despre posibilitatea de obținere a statutului de agent economic autorizat, care beneficiază de proceduri vamale simplificate la trecerea frontierei.

Pentru a spori nivelul de informare al agenților economici Serviciul Vamal a elaborat  mai multe ghiduri care se referă la etapele exportului și importului electronic, alte proceduri și regimuri vamale. Acestea vor fi distribuite agenților economici pe suport digital.

Serviciul Vamal speră că în cadrul conferințelor vor participa peste 500 de agenți economici –  exportatori, importatori, transportatori și brokeri vamali. Conferințele  sunt  organizate în parteneriat  Programul USAID Comerț, Investiții și Reglementarea Activități de întreprinzător BRITE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău