Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 705 milioane de lei în ultima săptămână
-
17 Martie 11:27

Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță că a raportat încasări de peste 705,02 milioane de lei la bugetul de stat în perioada 10 - 16 martie 2025. De la începutul anului, suma totală colectată a ajuns la aproximativ 7,4 miliarde de lei, depășind cifra de control stabilită cu 4,8%.
În aceeași perioadă, persoanele fizice au introdus în țară bunuri care au depășit limita neimpozabilă, generând plăți de circa 27,2 milioane de lei, echivalentul a 3,9% din totalul încasărilor din săptămâna trecută. Fondurile colectate de Serviciul Vamal sunt direcționate către bugetul de stat, contribuind la salarii, infrastructură și proiecte sociale.
În intervalul menționat, autoritățile vamale au procesat 11.465 de declarații vamale, iar traficul la frontieră a fost intens, cu 65.430 de traversări ale mijloacelor de transport.
Cele mai aglomerate puncte vamale au fost Leușeni, cu 15.057 traversări, și Sculeni, cu 11.809 traversări.