Serviciul militar obligatoriu ar putea fi înlocuit cu serviciul prin contract, până în anul 2017
-
16 Noiembrie 2012 14:05
Până în anul 2017 serviciul militar obligatoriu ar putea fi înlocuit cu serviciul prin contract, potrivit proiectului de strategie militară elaborat de Ministerul Apărării.
Proiectul este discutat vineri, 16 noiembrie, în cadrul unei conferințe internaționale, iar ministrul apărării Marinuța spune că el ar putea fi adoptat în primăvara anului viitor.
Noua strategie militară urmează să înlocuiască în totalitate doctrina militară actuală a Republicii Moldova, elaborată în 1994, cu excepția faptului că armata va rămâne una defensivă. O prevedere importantă este și înlocuiarea actualului serviciu militar obligatoiru cu o armată de profesioniști, a declarat ministrul Apărării, Vitalie Marinuța. El a subliniat că procesul a început deja cu poliția de frontieră.
O astfel de strategie este fundamentală pentru planificarea apărării, a declarat europarlamentarul român Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al apărării al României, prezent la conferința de la Chișinău.
Republica Moldova și Ucraina se află cu aproximațies în aceeași etapă a reformării sectorului de securitate, a declarat în cadrul conferinței ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Serghei Pirojkov. În context el a menționat că, de la 1 ianuarie, țara sa va prelua președinția OSCE, iar reglementarea conflictelor înghețate din spațiul post sovietic, în particular a celui transnistrean, se vor număra printre prioritățile Ucrainei.
Ucraina consideră că acest conflict poate fi reglementat doar pe cale pașnică, la masa de negocieri, ținând cont de integritatea teritorială a Republicii Moldova dar și a intereselor populației din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Vitalie Marinuța a scris recent și pe blogul său personal că Republica Moldova nu are nevoie de serviciu militar obligatoriu pe timp de pace și că Guvernul ar trebui să transforme Forțele Armate în organisme profesioniste. Serviciul militar obligatoriu ar urma să fie menținut doar pentru perioadele de criză sau de război.