Serviciul Fiscal de Stat atenționează în privința termenului limită pentru achitarea impozitului imobiliar și a celui funciar

  • 31 Iulie 2019 13:56
Serviciul Fiscal de Stat atenționează în privința termenului limită pentru achitarea impozitului imobiliar și a celui funciar

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenționează că la 15 august expiră primul termen limită pentru achitarea impozitului imobiliar și a celui funciar. Contribuabilii care achită impozitul până la 30 iunie beneficiază de o reducere de 15 la sută. În acest an au beneficiat de această facilitate 80 la sută din proprietarii de bunuri imobiliare, față de 70 la sută în anul precedent, informează MOLDPRES.

Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii la bugetele locale unde sunt amplasate obiectele impunerii, în părți egale nu mai târziu de 15 august (primul termen) și 15 octombrie (al doilea termen) al anului curent. Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs până la 30 iunie a anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15 la sută a sumei impozitului ce urmează a fi achitat, precizează Serviciul Fiscal.

Circa 400 milioane lei au fost acumulați la Bugetul public național din acest tip de impozit de la cei peste 80 la sută dintre proprietarii de bunuri imobiliare care și-au exercitat obligația de achitare a impozitului imobiliar și a celui funciar până la data de 30 iunie 2019.

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat reiterează că potrivit prevederilor Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul pe bunurile imobiliare se achită în bugetul unității administrativ-teritoriale, conform locului de amplasare a bunului imobiliar, în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie.

Pentru neplata impozitului pe bunurile imobiliare în termenii prevăzuți de legislație, se aplică, conform prevederilor art.228 alin. (2) din Codul fiscal, majorare de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada care începe după scadența impozitului și care se încheie în ziua plății efective inclusiv. Astfel, majorarea de întârziere pentru anul 2019 este stabilită în mărime de 0,0329% per zi.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău