Sergiu Sârbu spune când va fi examinat proiectul privind modificarea Constituției care vizează alegerea judecătorilor de către cetățeni
-
16 Octombrie 2018 11:26
Deputatul PDM, Sergiu Sîrbu a declarat, într-un interviu pentru Moldpres, că proiectul de modificare a Constituției ce prevede alegerea judecătorilor direct de popor, va fi examinat în următorul parlament.
Deputatul democrat care este și autorul proiectului de modificare a Legii Supreme, a menționat că procedura pe care trebuie să o parcurgă această inițiativă este una destul de complicată și va dura cel puțin opt-nouă luni. El a specificat că în urma mai multor sondaje s-a constatat că procentul cetățenilor care își doresc să fie implicați direct în alegerea judecătorilor este foarte mare.
Deputatul a precizat că există mai multe modele tehnice care ar putea fi aplicate în cazul dat, însă toate propunerile care vor parveni vor fi suspuse examinărilor publice și vor fi analizate de experți, pentru ca documentul final să fie unul complex și explicit.
La 11 octombrie curent, deputații au votat o hotărâre prin care Comisia juridică, numiri și imunități va elabora un proiect de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova privind alegerea judecătorilor direct de către popor.
Sursa: Moldpres