Cultura este o punte pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul european, cooperarea culturală fiind o piatră de temelie a eforturilor noastre de integrare europeană. Declarația a fost făcută de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul Adunării Generale a Rețelei instititutelor culturale naționale din Uniunea Europeană (EUNIC) care s-a desfășurat timp de 2 zile, pe 19 și 20 iunie, la București.
Prezent la eveniment în calitate de invitat special, ministrul a precizat că prin consolidarea legăturilor culturale cu națiunile europene, Republica Moldova nu doar că își îmbogățește peisajul cultural, ci își afirmă angajamentul față de valorile de unitate, diversitate și solidaritate ale Europei unite.
„Cultura este o punte pentru integrarea Moldovei în spațiul european, cooperarea culturală fiind o piatră de temelie a eforturilor noastre de integrare europeană. Prin consolidarea legăturilor culturale cu națiunile europene nu doar că ne îmbogățim peisajul cultural, ci ne afirmăm angajamentul față de valorile de unitate, diversitate și solidaritate ale Europei unite”, a scris Sergiu Prodan pe pagina sa oficială de Facebook.
În discursul ținut în fața participanților, ministrul culturii a menționat că recunoaște importanța culturii ca o „forță unificatoare ce ne ajută să înțelegem mai bine diversitatea lumii în care trăim”.
Oficialul a atenționat și despre una dintre provocările majore pe care le-a generat și le-a amplificat războiul: protecția și conservarea patrimoniului cultural.
„Avem nevoie de măsuri urgente pentru a sprijini Ucraina și a-i salva de la distrugere patrimoniul, care e bogăția întregii lumi”, a punctat el.
„Iar pentru că unul dintre cuvintele-cheie ce definește EUNIC este parteneriatul, am accentuat că Republica Moldova are, azi, nevoie de parteneriate puternice în domeniul culturii și de oportunități de mobilitate artistică într-un context cultural modern, alături de impulsul economic ce ar contribui la descoperirea și la afirmarea acestor talente. Este un element pe care l-am putea dezvolta împreună cu țările membre EUNIC, așa cum avem deja câteva evenimente majore pe care le desfășurăm împreună, în Moldova: FILIT - cel mai mare Festival internațional de literatură română și traduceri, Bienala de artă contemporană și Festivalul de Film European.
Aceste evenimente, cu priză largă la public, sunt cea mai bună dovadă că e loc de mult mai mult și că, împreună, putem produce necesara schimbare. Doar așa ne vom deschide către lume, afirmându-ne ca țară cu potențial cultural și uimind prin talent, ingeniozitate și inventivitate. Iar modelul nostru poate inspira și alte țări, inclusiv statele din Parteneriatul Estic, pentru care Republica Moldova poate deveni o platformă de comunicare în domeniul culturii cu partenerii europeni”, a mai declarat Sergiu Prodan.