Sergiu Litvinenco: Procurorul general suspendat nu prea înțelege statutul constituțional al funcției

  • 23 Mai 2022 11:31
Sergiu Litvinenco: Procurorul general suspendat nu prea înțelege statutul constituțional al funcției

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu un comentariu referitor la procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, activitatea căruia este examinată astăzi în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

„A doua zi dezbatem la CSP raportul de evaluare a activității Procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Până nu s-a luat decizia finală nu vreau să mă pronunț pe subiect. Totuși, vreau să fac o precizare. Din punctul meu de vedere, Procurorul general suspendat nu prea înțelege statutul constituțional al funcției. De exemplu, a admis colaborări, după mine, inadmisibile cu un personaj certat cu legea, căruia i s-a solicitat consultații juridice și formularea unei cereri de chemare în judecată din numele unei instituții ale statului. Este probabil un caz unic în lume când o persoană investigată de procuratură acordă sfaturi juridice aceleiași procuraturi. Repet, doar CSP are abilitatea să se pronunțe pe subiect, care este unul în exclusivitate administrativ și nicidecum unul politic, cum încearcă să-l califice, cu disperare, unii”, a subliniat Litvinenco. 

Alexandr Stoianoglo a declarat în cadrul ședinței CSP că s-a întâlnit cu Veaceslav Platon în biroul său de serviciu și că acesta ar fi propus mai multe variante de întoarcere a banilor, iar scopul întrevederii a fost de a rambursa banii în buget. 

Menționăm că evaluarea activității lui Alexandr Stoianoglo s-a încheiat la sfârșitul lunii aprilie, punctajul final de evaluare acordat de comisie fiind de 2,19 puncte, care corespunde calificativului „nesatisfăcător”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora exactă, Știri
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău