Sergiu Litvinenco: Nu exclud că strămutarea dosarului de la Cahul la Chișinău va duce la o și mai multă tărăgănare în interesul lui Șor

  • 24 August 2021 09:56
Sergiu Litvinenco: Nu exclud că strămutarea dosarului de la Cahul la Chișinău va duce la o și mai multă tărăgănare în interesul lui Șor

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) privind strămutarea dosarului în care este vizat Ilan Șor de la Curtea de Apel din Cahul la cea din Chișinău „este una extrem de dubioasă în condițiile când anterior același CSJ a respins de mai multe ori aceeași solicitare” și nu exclude că acest lucru va duce la o și mai multă tărăgănare în interesul lui Șor.

Potrivit ministrului, „se întrevăd niște ilegalități ieșite din comun”.
 
„Ceea ce s-a desfășurat timp de ani de zile cu peste 60 de amânări la Curtea de Apel Cahul a fost un simulacru. Vom analiza în detalii speța și, dacă analiza preliminară se dovedește a fi reală (dar asta e aproape sigur) și vom conchide că în spatele acestei noi hotărâri ar sta influențe corupționale, voi sesiza CSM.
Mai mult, chiar dacă la nivel de guvernare am transmis un semnal tranșant sistemului judecătoresc să își schimbe comportamentul, înțeleg că în multe instanțe nu se vor grăbi să o facă. Nu putem fi naivi să credem că lucrurile se vor repara de la sine și judecătorii corupți vor decide de la sine să nu mai ia mită pentru decizii ilegale. Protejând clica oligarhică, acești judecători corupți se protejează pe ei și fug de răspundere. Adevărate procese judiciare corecte și transparente vor începe abia după epurarea sistemului judecătoresc de cei mai toxici exponenți. Anume de aceea, pe lângă intervențiile curente, cel mai important este să finalizăm și aprobăm cât mai curând (dar în cadrul constituțional și al bunelor practici de transparență) legislația privind evaluarea extraordinară în judecătorii și procuraturi. Și vom începe anume de la CSJ, conducătorii curților de apel și a celor din primele instanțe. Asta am promis și asta vom face. Iar aberații că am fi gata să tranzacționăm tragerea la răspundere a lui Șor sau orice alt criminal pentru voturile necesare schimbării Constituției sunt doar niște mostre de propagandă “platonică“.
P.S. Observ că Curtea de Apel Cahul știe uneori să lucreze și operativ. De exemplu, n-a amânat de 60 de ori publicarea comunicatului pe dosarul lui Șor. Dacă lucrau atât de repede și la dosarul propriu-zis, Șor era deja demult la pușcărie…”, a menționat Sergiu Litvinenco. 
 
Dosarul lui Ilan Șor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, iar de atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată. În 2017, ex-primarul de Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, fiind învinuit că ar fi obținut 5 miliarde și jumătate de dolari de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spălat ulterior, prin firme off-shore. 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău