Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, și-a dat demisia
-
23 Iulie 2017 14:37
Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, și-a anunțat demisia, duminică, în contextul anchetelor privind ingerințele Rusiei în campania electorală și presupusele contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, relatează site-ul agenției Tass.
"La 22 iulie 2017, ambasadorul Serghei I. Kisliak și-a încheiat misiunea de la Washington. În așteptarea succesorului său, Denis V. Gonchar, ministru-consilier și adjunct al șefului misiunii Rusiei în Statele Unite, va ocupa funcția de ambasador interimar", se arată într-un comunicat al ambasadei Rusiei la Washington.
Potrivit unor surse citate de agenția Tass, Duma de Stat din Rusia (camera inferioară a Parlamentului) l-a validat în luna mai pe viceministrul de Externe, Anatoli Antonov, ca noul ambasador rus în SUA.
Serghei Kisliak, care a ocupat funcția de ambasador la Washington din 2008, ar putea fi implicat în anchetele coordonate de către procurorul special Robert Mueller privind ingerințele Rusiei în campania electorală și presupusele contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși.
Potrivit unor surse din administrația prezidențială americană citate de site-ul cotidianului The Washington Post, procurorul general al Statelor Unite, Jeff Sessions, a discutat în 2016 spre probleme legate de campania electorală a lui Donald Trump cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.
Serghei Kisliak ar fi avut două întrevederi cu Jeff Sessions, pe atunci consilier de politică externă al candidatului republican Donald Trump. Inițial, Jeff Sessions nu a recunoscut că s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Washington. Ulterior, Sessions a admis acest fapt, dar a subliniat că nu a discutat niciodată despre campania electorală cu oficiali ruși
Un raport al serviciilor de informații ar indica faptul că Sessions și Kisliak "au avut discuții substanțiale", pe subiecte precum poziția lui Donald Trump în privința Rusiei și perspective pentru colaborarea SUA-Rusia într-o administrație Trump.