Serbia și Republica Moldova au convenit asupra intensificării dialogului politic

  • 03 Septembrie 2017 11:02
Serbia și Republica Moldova au convenit asupra intensificării dialogului politic

Serbia și Republica Moldova au convenit asupra intensificării dialogului politic și continuării consultărilor politice interministeriale în domeniul integrării europene.

Aflat într-o vizită de lucru la Belgrad, ministrul de externe, Andrei Galbur a avut o sâmbătă, 2 septembrie a.c., o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dačić.

Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, interlocutorii au discutat subiecte actuale de pe agenda relațiilor bilaterale, în particular, fiind confirmat interesul reciproc pentru dinamizarea schimburilor comercial-economice și extinderea cadrului juridic bilateral. De asemenea, în vederea aprofundării relațiilor cu UE a fost subliniată importanța continuării consultărilor politice interministeriale moldo-sârbe în domeniul integrării europene.

Miniștrii au convenit și asupra necesității continuării sprijinului reciproc în cadrul organizațiilor internaționale. Oficialii s-au mai referit la procesul de reglementare transnistreană și ultimele evoluții în domeniul securității pe plan internațional și regional.

Andrei Galbur s-a întâlnit la Belgrad și cu premierul sârb Ana Brnabic. Șefa Guvernului de la Belgrad și-a reconfirmat deplina susținere pentru procesul de modernizare a Republicii Moldova. Interlocutorii au atras o atenție aparte reformelor prioritare, precum cea a administrației publice centrale și locale, lupta cu corupția și rolul important al agendei digitale în perfecționarea procesului de guvernare, conform comunicatului oficial.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău