Senatul Poloniei este dispus să ofere expertiza necesară pentru accelerarea implementării agendei europene a R. Moldova
-
26 Ianuarie 2023 09:03
Susținerea din partea Poloniei în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, a fost exprimată astăzi, la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu Mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, care se află într-o vizită oficială la Chișinău, împreună cu un grup de senatori de la Varșovia, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și protocol a Guvernului.
În cadrul discuțiilor, șefa Executivului a mulțumit pentru asistența tehnică și financiară, oferită de Polonia, pentru depășirea crizei economice și energetice cu care se confruntă țara noastră. Natalia Gavrilița a menționat că, datorită suportului partenerilor UE, Republica Moldova a reușit să își consolideze securitatea energetică, să reducă dependența de „Gazprom” și să pună bazele unui amplu proces de diversificare a resurselor energetice.
„Asistența financiară oferită de Republica Polonia ne-a ajutat să minimizăm consecințele războiului împotriva Ucrainei - țară care are toată susținerea noastră în lupta pentru protejarea valorilor Uniunii Europene. Vrem să construim un stat rezilient, democratic și prosper, iar investițiile poloneze sunt binevenite pentru a valorifica potențialul nostru de creștere”, a subliniat prim-ministrul.
De asemenea, Natalia Gavrilița a mulțumit Poloniei pentru acțiunile întreprinse pe parcursul președinției în OSCE, în vederea facilitării dialogului transnistrean, și pentru susținerea în procesul de integrare europeană. Totodată, partea moldovenească a solicitat susținerea Poloniei în cadrul inițiativei Coridoarele solidarității, lansată, anul trecut, de Comisia Europeană.
În context, Mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, a menționat că Polonia este dispusă să ofere expertiza tehnică necesară pentru accelerarea implementării agendei europene și a subliniat că dosarul transnistrean nu este un impediment în această cale.
„Senatul Republicii Polonia nu vrea să fie un spectator pasiv în procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. Vrem să împărtășim din experiența noastră, să vă ajutăm să parcurgeți cât mai rapid toți pașii birocratici necesari. Ca senatori, vrem să știți că dosarul transnistrean activ nu este un impediment în calea integrării europene”, a subliniat Tomasz Grodzki.
Oficialii au exprimat necesitatea de activizare a dialogului pe platforma Comisiei interguvernamentale moldo-poloneze, în vederea aprofundării relațiilor comercial-economice bilaterale. De asemenea, va fi stabilită o formulă de cooperare, la nivel parlamentar, în vederea livrării expertizei necesare în procesul de aderare a țării noastre la UE.