Selecționerul Bulgariei a fost demis

  • 20 Noiembrie 2014 17:08
Selecționerul Bulgariei a fost demis

Selecționerul naționalei Bulgariei, Liuboslav Penev, a fost demis după rezultatele slabe din preliminariile Euro 2016, a anunțat joi federația de fotbal de la Sofia, informează Agerpres.

Penev își prelungise în noiembrie 2013 contractul inițial de doi ani. La sfârșitul lui octombrie, fostul mare atacant, în vârstă de 48 de ani, fusese reconfirmat în postul de selecționer, în ciuda criticilor tot mai mari la adresa lui. Autor a peste 150 de goluri în campionatul Spaniei, unde a jucat pentru Valencia, Atletico Madrid, Compostela și Celta Vigo, Penev fusese numit selecționer în noiembrie 2011, în locul germanului Lothar Matthaeus. Sub conducerea sa, Bulgaria s-a aflat pe locul secund în grupa sa din preliminariile CM 2014 până la ultimele meciuri, pe care le-a pierdut, ratând astfel șansa calificării.

Duminică, în preliminariile Euro 2016, Bulgaria a înregistrat un rezultat rușinos, 1-1 acasă cu Malta. Absentă de la turneele finale din anul 2004, Bulgaria se află pe locul 4 în Grupa H, cu patru puncte din tot atâtea meciuri, la șase puncte de primele două clasate, Croația și Italia, și la cinci de Norvegia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău