Șeful Statului Major al Apărării din România: Statele aliate vor crește consistența efectivelor și capabilităților în România

  • 11 Noiembrie 2022 19:58
Șeful Statului Major al Apărării din România: Statele aliate vor crește consistența efectivelor și capabilităților în România

Statele aliate vor crește consistența efectivelor și capabilităților în România, a declarat, vineri, șeful Statului Major al Apărării (SMAp), Daniel Petrescu.

El a participat, alături de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, la ceremonia militară dedicată Zilei Statului Major al Apărării, care a avut loc vineri, la sediul MApN, scrie Agerpres.

Festivitatea s-a înscris în seria de manifestări dedicate împlinirii a 163 de ani de la înființarea, în 12 noiembrie 1859, prin Ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, structură strategică de concepție și planificare a oștirii a cărei tradiții de luptă le poartă, astăzi, Statul Major al Apărării, arată un comunicat al MApN.

"Vom continua, în ritm accelerat, consolidarea capacității proprii de apărare, iar statele aliate vor crește consistența efectivelor și capabilităților în România. De la aniversarea precedentă, multitudinea de provocări la care am răspuns a făcut ca această scurtă perioadă să fie una deosebit de încărcată. Complexității activităților, la fel ca și pe timpul pandemiei, i-am făcut față cu toții, în echipă. Fără implicarea și devotamentul dumneavoastră, colegi din direcții și structuri subordonate, rezultatele pe care, în cadrul acestei festivități, le apreciez ca fiind excelente, nu s-ar fi realizat", a declarat șeful SMAp, potrivit sursei citate.

Ministrul Apărării a arătat că "rolul Statului Major al Apărării rămâne la fel de important și astăzi, în contextul de securitate actual".

"Dumneavoastră, cei care încadrați în prezent structurile Statului Major al Apărării, sunteți cei de la care se așteaptă nu doar viziune, ci și capacitatea de a interpreta datele prezentului, nu doar identificarea corectă a priorităților, ci și soluțiile pentru implementarea lor cu eficiență și în termenul cel mai scurt posibil", a transmis Tîlvăr celor prezenți.

În semn de apreciere a sprijinului deosebit în susținerea activităților SMAp, generalul Daniel Petrescu a conferit distincții unor militari și salariați civili, respectiv Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării și Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa a II-a.

De asemenea, a fost lansat Albumul cu tehnica militară aflată în serviciul Armatei României între anii 1859 - 2022, ediție îngrijită de colonelul Sabin Angheru.

Seria de manifestări dedicate Zilei Statului Major al Apărării mai cuprinde cea de-a IV-a conferință științifică internațională anuală Gândirea Militară Românească, care va avea loc în perioada 15 - 17 noiembrie. Tema actualei ediții este "Dinamica arhitecturii de securitate în zona extinsă a Mării Negre".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău