Șeful Marelui Stat Major al Armatei României se află în vizită la Chișinău
-
26 Iunie 09:10
Șeful Marelui Stat Major al Armatei României, generalul Gheorghiță Vlad, se află într-o vizită oficială la Chișinău, la invitația ministrului Anatolie Nosatîi. În cadrul unei întrevederi, ministrul Anatolie Nosatîi a subliniat sprijinul constant al Guvernului României pentru reformarea domeniului de apărare din Republica Moldova, menționând că România a fost și este un partener strategic valoros pentru Moldova, transmite IPN.
Anatolie Nosatîi a evidențiat susținerea politică din partea României a parcursului european al Republicii Moldova, obiectiv strategic vital care va garanta un mediu mai sigur și mai prosper pentru cetățeni.
Generalul Vlad Gheorghiță a reiterat angajamentul ferm al României pentru consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, aprofundarea dialogului pe dimensiunea militară prin noi proiecte și inițiative direcționate spre modernizarea Armatei Naționale, creșterea nivelului de interoperabilitate între militarii ambelor instituții de apărare prin participarea comună la exerciții și misiuni, dar și sporirea rezilienței naționale la amenințările hibride.
Delegația română a avut ședințe de lucru cu specialiști din subdiviziunile Marelui Stat Major al Armatei Naționale, iar în zilele următoare generalul Gheorghiță Vlad va avea întrevederi la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.
Vizita delegației oficiale române la Chișinău se desfășoară în perioada 25-27 iunie, în conformitate cu Planul de activitate externă a Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul 2024.