Șeful Poliției din Kiev: Peste 1.250 de civili ucraineni au fost uciși de armata rusă în regiune
-
09 Mai 2022 15:15
Peste 1.250 de civili ucraineni au fost uciși de armata rusă în regiunea Kiev, a declarat, luni, pentru AGERPRES, șeful Poliției Regionale, Andrei Nebitov.
Potrivit acestuia, din cele 1.254 de victime înregistrate în zona Capitalei Ucrainei, cele mai multe au fost comise în raionul Bucea, acolo unde au fost numărate 1.090 de cadavre.
"Poliția se ocupă doar de cauzele civile, cazurile cu militari și soldații Federației Ruse fiind instrumentate de Ministerul Apărării. Până astăzi, au fost descoperite corpurile a 1.254 de civili care au murit în urma acțiunilor militare pe teritoriul regiunii Kiev, în urma agresiunii armatei ruse. Cel mai mare număr de morți este, din păcate, în localitatea Bucea. În Bucea au fost găsite cadavrele a 418 oameni, iar în întreg raionul Bucea - 1.090 de cadavre. În raionul Brovarî au fost găsite peste 120 de cadavre. Mai puțin - în jur de 40 de cadavre au fost găsite în Vîșgorod. Bucea face parte din orașele noi din jurul Kievului, cu un număr mare de locuitori. Numărul de locuitori nu poate fi comparat cu cel din Vișgorod, în care majoritatea populației locuiește la sate", a afirmat Andrei Nebitov.
Șeful Poliției susține că majoritatea populației ucise la Bucea a fost împușcată. De asemenea, el vorbește despre peste 300 de victime ale exploziilor de mine amplasate de militarii ruși.
"La Bucea au fost mulți morți pentru că aici a fost concentrată și multă armată rusă și, din păcate, aici foarte mulți oameni au fost împușcați. Aș vrea să menționez că, în urma cercetărilor efectuate de criminaliști, mai mult de 650 de oameni au fost împușcați. Deci putem constata că mai mult de 50% din morți au fost împușcați cu pistoale și puști automate, cu arme cu lunetă și de aici tragem concluzia că armata rusă nu a luptat contra forțelor militare ucrainene, ci contra populației civile. În urma cercetărilor efectuate, din cei 1.254 de decedați, mai mult de 300 de victime au decedat din cauza minelor", a adăugat oficialul Poliției din Kiev.
Acesta precizează că, în prezent, peste 300 de echipe de anchetatori lucrează în dosare privind săvârșirea de crime de război.
"În cadrul acestor echipe, colaborăm cu serviciile secrete ale Ucrainei, procurori din cadrul Procuraturii Generale a Ucrainei, cu scopul de a descoperi, cât de repede posibil, crimele săvârșite, dar și pagubele materiale înregistrate", a mai spus Nebitov.
După retragerea trupelor ruse din nord-vestul Kievului, în regiune au fost descoperite mai mult de zece gropi comune.
"Până astăzi se știe că în regiunea Kiev avem mai mult de zece gropi comune, două dintre ele cu un număr mare de morți lângă Bucea. Credem că nu este ultima groapă comună în care au fost aruncați morții. Din păcate, încă mai găsim gropi comune", menționează șeful Poliției din Kiev.