Șeful FMI cere menținerea stimulentelor, deoarece economia mondială ''nu a depășit perioada critică''

  • 23 Noiembrie 2020 12:40
Șeful FMI cere menținerea stimulentelor, deoarece economia mondială ''nu a depășit perioada critică''

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a cerut liderilor G20 să mențină măsurile de stimulare, deoarece economia globală "nu a depășit perioada critică", transmit Reuters și Xinhua, potrivit Agerpres.

"Apreciez eforturile tuturor țărilor G20 de a adopta decizii fără precedent pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) - inclusiv măsuri de sprijin monetare și fiscale - care au ajutat la prevenirea unor falimente masive și chiar la adâncirea crizei", a declarat oficialul FMI, după reuniunea virtuală a liderilor G20.

"De asemenea, subliniez că nu a fost depășită perioada critică în actuala criză. De acum înainte, cooperarea va fi și mai importantă", a afirmat Georgieva, cerând liderilor G20 să mențină măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri și angajați "până la încheierea crizei sanitare".

"Ele nu trebuie retrase prematur. De asemenea, este momentul pentru a pregăti investiții sincronizate în proiecte de infrastructură ecologică și digitală pentru a stimula redresarea economiei și pentru îndeplinirea obiectivelor climatice", a explicat directorul general al Fondului Monetar Internațional.

Luna trecută, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creștere de 5,2% în 2021.

De asemenea, Kristalina Georgieva a cerut implementarea rapidă și eficientă a noului cadru stabilit de G20 pentru suspendarea plăților aferente serviciului datoriei celor mai sărace țări din lume, dar a avertizat că și alte state au nevoie de ajutor.

"Este esențial să fie operaționalizat rapid și eficient acest cadru", a afirmat Kristalina Georgieva, după ce s-a adresat liderilor G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate și emergente).

"Mai mult, trebuie de asemenea să ajutăm aceste țări care nu beneficiază de reglementările din noul cadru pentru a-și rezolva vulnerabilitățile legate de nivelul datoriei, astfel încât economiile lor să devină mai reziliente", a declarat oficialul FMI.

Noul program anunțat duminică de liderii G20 permite un moratoriu temporar al serviciului plăților datoriilor pentru 73 de țări cu venituri extrem de scăzute.

Geoffrey Okamoto, prim adjunct al directorului general al FMI, a anunțat recent că problema sustenabilității datoriilor este pe primul loc pe lista preocupărilor oficialilor FMI, adăugând că multe țări din America Latină aveau probleme cu datoriile și înainte de coronavirus, iar pandemia a agravat aceste presiuni. Okamoto a subliniat că Inițiativa pentru Suspendarea Serviciului Datoriei (DSSI) a dat mai mult timp FMI pentru a evalua situația datoriilor pentru aceste țări. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău